Targul Mesterilor Populari, atractia sfarsitului de saptamana la Muzeul Satului / FOTO

Ii cusute cu motive tradiționale, cergi, oale de sarmale și tot felul d blide, dar și bucate care-ți lasă gura apă – toate sunt de cumpărat, până duminică, la Muzeul Satului Bănățean. Târgul Meșterilor Populari a adunat, în acest an, în jur de 90 de expozanți veniți din mai multe colțuri ale țării.

Târgul Meșterilor Populari s-a deschis vineri, la Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde. La ediția din acest an au venit cam 90 de expozanți, din Suceava, Maramureș, Baia Mare, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Constanța, Arad, Mehedinți, Caraș-Severin și, evident, Timiș. Găsiți aici oale și farfurii, ii și fote, cergi, laibăre, linguri de lemn, ouă încondeiate, icoane și multe alte minunății, toate realizate, cu migală, de meșteri cât se poate de talentați. Unii dintre ei fac și demonstrații pe viu ale măiestriei lor, astfel că puteți vedea cum se „fabrică” ulcelele de lut sau cum se „construiește” un butoi. Pofticioșii ar trebui să treacă și ei pe la târg. Oferta pentru ei include cașcaval afumat, brânză de burduf în scoarță de brad, șuncă de casă, pastramă sau cârnați. Nu lipsesc nici mititeii și preparatele la grătar, pentru cazul în care vi se face foame după atâta plimbare. Târgul a fost deschis oficial sâmbătă, în prezența preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, alături de care s-a aflat Adam Crăciunescu, directorul Romsilva. „În ultimii ani, dimensiunile acestui festival au crescut constant. De la an la an avem tot mai mulți expozanți, care atrag din ce în ce mai mulți vizitatori. Suntem foarte mulțumiți de ediția cu numărul XV, mai ales că au venit la Timișoara absolut toți meșterii pe care i-am invitat”, spune Dan Radosav, directorul muzeului. Târgul Meșterilor Populari este deschis și duminică, tot până la ora 10, ca și sâmbătă, iar intrarea este liberă.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

12 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

16 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago