Au făcut poze la tot ceea ce cred că este reprezentativ pentru oraș, fie că e vorba despre evenimente sportive, concerte, clădiri istorice sau peisaje spectaculoase. Timișorenii au postat pe Instagram sute de poze, cu hashtagul #TM2021, iar 25 dintre ele sunt prezentate acum publicului larg.
Timp de patru luni, timișorenii au surprins, în sute de fotografii, orașul în care locuiesc și frânturile care îl construiesc. Totul, în timpul campaniei „#TM2021 – Cultura prin ochii timișorenilor”, în care li s-a cerut să fotografieze tot ceea ce cred ei că este reprezentativ pentru Timișoara. Zis și făcut! Peste 50 de persoane au dat curs invitației, postând pe Instagram mai mult de 600 de imagini însoțite de hashtag-ul TM2021. Mai mult, așa cum li s-a promis, cele mai reușite 25 de fotografii au fost cuprinse într-o expoziție, deschisă deja pentru public. Imaginile pot fi admirate, până la 1 octombrie, la cafeneaua Klapka, de pe strada Augustin Pacha nr. 8. Campania aparține Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, astfel că la vernisaj a fost prezent și președintele organizației Simona Neumann. „Am vrut să vedem cum văd timișorenii orașul lor, dar și cum înțeleg ei cultura. Cultura nu înseamnă doar cultura înaltă, iar candidatura nu înseamnă doar promovarea culturii înalte, a spectacolelor de teatru sau de muzică, ci înseamnă cultură în spații publice. Arta poate coborî în spațiul public”, a declarat Neumann. Timișorenii sunt rugați să nu abandoneze hashtag-ul #TM2021 și să continue să posteze tot ceea ce văd ei mai frumos în orașul lor. Cei care doresc să vadă toate pozele postate pot face acest lucru aici.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…