Categories: Invatamant

UVT ramane in topul universitatilor mondiale, condus de MIT

Universitatea de Vest din Timișoara rămâne în clasamentul celor mai bune instituții de învățământ și în anul academic 2015 – 2016. UVT și-a asigurat o poziție în QS World University Rankings, numărându-se printre cele mai bune 800 unități educaționale din lume.

Marți, 15 septembrie, a fost făcut public clasamentul QS World University Rankings. În acesta se regăsesc cele mai bune 800 de universități din lume, iar Universitatea de Vest din Timișoara se află printre ele. UVT se situează pe locul 701, la fel ca în ultimii trei ani. Clasamentul ia în calcul mai mulți factori. Spre exemplu, se ține cont de cercetarea științifică, publicarea de articole, rezultatele studenților, dar și percepția acestora asupra cadrelor didactice. De asemenea este luat în considerare numărul de studenți și masteranzi din cadrul universității, dar și cel al profesorilor și studenților internaționali. Ca și până acum, pe primul loc în clasamentul QS se regăsește Massachusetts Institute of Technology (MIT), centru universitar din SUA care se poziționează pe locul întâi încă din anul 2012. Aici predau nu mai puțin de 2.980 de dascăli și studiază 11.051 de americani și 16.274 de studenți internaționali. Pe locul doi se găsește Harvard University, iar pe trei, University of Cambridge. Puteți vedea aici topul complet al celor mai bune universități din lume.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Bancul cu articolul 5 NATO

Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…

29 de minute ago

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

O oră ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

17 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

19 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

20 de ore ago