Stenogramele Dosarului „Mită la vârful CJ Arad” scot la iveală detalii extrem de picante care, ce-i drept, n-au nicio legătură cu faptele incriminate. Menționăm că în acest dosar sunt urmăriți pernal Nicolae Ioțcu, președintele suspendat al CJ Arad, Adrian Nedelciu, fost director tehnic al CJA, și Alin Mircea Pătrașcu, director al unei firme de aparatură medicală.
Primii doi sunt acuzați că ar fi luat șpagă, iar al treilea, că ar fi dat pentru a obține un contract cu CJ Arad. Denunțătorul în acest dosar a fost Cristian Drăgan, fost administrator public al județului Arad. În timpul unei întâlniri, interceptată ambiental, Alin Pătrașcu îi povestește lui Drăgan despre relațiile sale cu prostituatele, printre care o timișoreancă pe care a primit-o de la un fost șef al RAR Timiș, „șmecher omu’”. Prezentăm o parte dintre aceste stenograme, preluate din publicația „Glasul Aradului”:
Drăgan Cristian Ioan (D.G.I.): Mai bem un vin, mă?
Pătraşcu Alin Mircea (P.A.M.): Nu mai. Mă duc la p…le astea de aici, (neinteligibil)
D.C.I.: Te bagi o tură?
P.A.M.: Ştii care-i chestia? Ele costă 250 de lei numărul, nu e mult, e OK, dar te bagă la consumaţie, te bagă la aia, te bagă la aia…
D.C.I.: În Timişoara?
P.A.M.: Şi ajungi la vreo 700 de lei.
D.C.I.: În Timişoara?
P.A.M.: În Timişoara am o gagică cu care mă ştiu de foarte mult timp şi cu care… (neinteligibil)
D.C.I.: A… mergi acolo.
P.A.M.: Da e una, ţi-o arăt pe Facebook, te caci pe tine ce mişto e gagica. Şi mai… nu iese. Ea a ieşit la un moment dat, acu´ vreo şapte-opt ani, mi-a dat-o şeful de la RAR. Îl ştii? Şeful de la RAR de la Timişoara. Şi şeful poliţiei rutiere mi-a dat… şi după care ea s-a retras din treaba asta. Şi acuma doar o sun eu (… neinteligibil)
D.C.I.: Cum îl cheamă pe ăsta de la RAR? Nu ăla care a fost la… director general adjunct după aia?
P.A.M.: Nu Vrânceanu. Am io numele în telefon.
D.C.I.: No, în fine, acuma director la…
P.A.M.: A fost.
D.C.I.: A… a fost.
P.A.M.: Da´ şmecher omu´. Şmecher! Şi mi-a dat-o el atuncia, când umblam eu prin Timişoara […]
Fiindcă Pătrașcu nu și-a amintit exact numele „omului șmecher”, dar îl avea în telefon, îl putem aminti noi fără nicio tăgadă. Fiindcă doar o persoană a fost șef al RAR Timiș, iar o perioadă adjunct la nivel national și îl cheamă Dorin Cândea. Cunoscut de altfel ca fiind „mare șmecher”. Și pentru cunoscuți iar nu e niciun secret că unul din cei mai buni prieteni ai săi, partener de SPA-uri și restaurante luxoase, a fost și mai este un fost șef al Poliției Rutiere. Apoi chiar adjunct al IPJ Timiș, retrogradat ulterior și actualmente urmărit penal în dosarul Poliției Recaș. Și îl cheamă Florin Bolbos, un tip mai degrabă politruc, decât polițist.
Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…
Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…
Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…
CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…
Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…
Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…