Categories: PoliticieniUltima ora

Romanii muncesc prea mult, pe bani putini! Iovescu vrea program de lucru de sase ore

Senatorul UNPR Ioan Iovescu e convins că românii muncesc prea mult, pe salarii mult prea mici! Fostul instructor auto are de gând să propună diminuarea programului de lucru la șase ore pe zi. Parlamentarul spune că ideea i-a venit cu ani în urmă și că s-a lăsat inspirat de faptul că în Suedia s-a introdus acest sistem.

Ioan Iovescu (fost PP-DD) consideră că românii ar fi mai mulțumiți dacă ar lucra mai puțin. Senatorul UNPR s-a apucat să studieze serios varianta în care, în România, s-ar lucra după un program de șase ore pe zi. Parlamentarul crede că această variantă le-ar permite românilor se ocupe și de viața de familie. Mai mult, cei care doresc să stea mai mult la serviciu ar putea oricând să opteze pentru mai multe ture sau să-și ia un al doilea job part-time. „Este vorba despre un gând mai vechi de-al meu. Colegii de la PP-DD mi-au spus că nu are rost să încercăm așa ceva. Noi așa ne-am obișnuit, să lucrăm după acest program de opt ore, iar dacă se poate, chiar și mai mult de atât. Ar trebui însă să avem un program de lucru în care să avem responsabilitate maximă, dar apoi să mai avem și timp pentru familie. M-a încurajat însă foarte mult, și de aceea am ieșit public cu ideea, pentru că Suedia a reușit deja să aplice proiectul acesta. Dacă la ei s-a reușit, la noi de ce nu? Mai ales în condițiile în care salariile la noi sunt foarte mici. Într-un final eu cred că toate lumea ar fi mai mulțumită”, a explicat Iovescu. Totuși, senatorul a recunoscut că în perioada în care era instructor auto lucra cel puțin câte opt ore pe zi. Senatorul a continuat spunând că programul de șase ore i-ar obliga pe români să lucreze mai eficient, știind că nu sunt obligați să-și piardă vremea prin birouri în momentul în care și-au terminat treaba. Deși crede că proiectul său este unul aplicabil în România, Iovescu recunoaște că mai e mult de lucru în acest sens. Parlamentarul vrea să se sfătuiască mai bine cu noii colegii din UNPR, iar apoi, dacă are susținere, să ceară și sprijinul celorlalte partid, pentru a se asigura că proiectul de lege va trece la vot.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

7 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

12 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

15 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

15 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

16 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

16 ore ago