Primăria a interzis accesul bicicletelor în zona Cetate, dar închide ochii cu grație în ceea ce privește mașinile lăsate pe unde au chef șoferii. Piața Unirii, cu pavajul neterminat încă, s-a transformat deja în parcare ad-hoc și nimeni nu pare să observe…
De aproximativ două săptămâni, în zona Cetate au fost montate indicatoare pe care scrie, îndeajuns de mare, „Accesul interzis oricăror vehicule”. Decizia a fost luată de Comisia de circulație a primăriei și, teoretic, afectează toate vehiculele, de la mașini la biciclete, trecând prin scutere și trotinete electrice. „Măsura a fost luată ca urmare a nenumărate semnalări din partea pietonilor – de departe majoritari! – că nu se pot plimba niciunde relaxaţi în oraşul nostru, că (…) mulţi au fost loviţi sau cel puţin speriaţi – cât pe ce să fie loviţi- de biciclete şi diverse alte vehicule, ei sau, uneori, copiii lor”, a explicat, pe Facebook, evident, primarul Nicolae Robu. Bicicliștii s-au revoltat, au făcut un protest prin centrul Timișoarei, dar n-au reușit să întoarcă lucrurile. Polițiștii locali au început, în același timp, să împartă avertismente celor care îndrăznesc să pedaleze prin Cetate, urmând să treacă și la amenzi care nu sunt deloc mici, fiind cuprinse între 600 și 810 lei. Dacă tot nu e voie cu biciclete, de ce n-ar fi însă voie cu… mașini? Șoferii care au treabă prin zona Pieței Unirii n-au nicio jenă să parcheze atât în piața în care pavajul încă nu e finalizat, cât și pe strada pietonală Pacha. Evident, fără ca vreun agent de la Poliția Locală să-i deranjeze… De altfel, zilele trecute, după ce le-a fost atrasă atenția asupra unui bolid parcat cu tupeu pe trotuar, în fața unei biserici din centru, polițiștii i-au spus celui care i-a sesizat că… dacă e un metru loc pe trotuar, e în regulă!
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…