Cum a turnat Robu plumb in ghetele jucatorilor lui Poli

După cinci meciuri fără eșec în campionat, Poli a gustat de două ori din cupa amară a înfrângerii. De fapt, au fost primele două eșecuri cu Florin Marin pe bancă, la care se poate adăuga și meciul pierdut cu Steaua în Cupa Ligii, ducând seria la trei partide consecutive pierdute. E adevărat, se poate spune că la meciul cu Pandurii a fost ghinion, Poli începând de fapt întrecerea cu un handicap de 0-2 pe tabelă. Cum la fel de adevărat este că în partida cu CFR Cluj arbitrul a invalidat un gol valabil al lui Hernandez la scorul de 0-1. Dar trebuie să recunoaștem că, în general, echipa n-a mai funcționat precum în meciurile precedente, inclusiv cel pierdut cu Steaua la București.

Însă între meciul de pe Național Arena, repet, totuși unul bun, și cel de lunea trecută cu Pandurii au avut loc două evenimente. Ambele menite să scadă moralul, și așa nu foarte ridicat, al jucătorilor timișoreni. Primul a fost neputința primarului Nicolae Robu de-a rezolva problema finanțării echipei într-o ședință a CL Timișoara. De fapt, s-a făcut o cârpeală pe Legea 350, care nu se știe unde va duce. Au mai fost și niște declarații ale aceluiași Robu, care atrăgea atenția că Poli ar putea ajunge în situația echipei de baschet BC Timișoara, adică pe butuci. Și dacă asta n-a fost de ajuns, posesorul celor mai titrate șireturi din politica românească a mai făcut una lată. Se întâmpla luni, chiar înaintea meciului de la Turnu Severin.

Plecat în Israel, Robu era probabil plictisit și cu chef de muncă. Și neavând altceva mai bun de făcut a postat pe Facebook un fel de apel lacrimogen adresat timișorenilor, cărora li se cerea să vină cu bani de acasă la Poli. Un demers absolut nărod, și folosesc aici un eufemism, care a făcut doar rău. Nu spun că Robu ar fi fost rău intenționat. Dar probabil, admirându-și prea mult prețioasele șireturi, n-a calculat corect consecințele gestului său. Care ar fi două, mari și late. Unu. Nimeni nu va răspunde pozitiv apelului, cât o fi el de patetic. Or, Robu trebuie să știe acest lucru de multă vreme, dacă i-ar cunoaște cât de cât pe oamenii al căror primar este. Chiar și cei care iubesc Poli se mărginesc la a-și cumpăra bilete/policarduri și a fi de acord cu finanțarea echipei de la bugetul local. Iar alții se întreabă de ce să dea bani munciți din greu la o echipă unde, de exemplu, primarul a făcut contract de 7.000 de euro lunar unuia ca Zicu, care mai poate juca doar la nunți și botezuri. (Contractele mai mari de 5.000 de euro au fost negociate direct de Robu, președintele Liviu Anton refuzând să dea salarii peste acest barem.)

Doi. Gestul său necugetat a avut, pe de altă parte, menirea de-a alarma foarte mult la club. La Poli nu erau salarii mari, dar se dădeau la timp, existând o anumită stabilitate financiară. Și acesta era un atu puternic pentru ca mulți jucători să fie atrași de Timișoara, într-un campionat în care există și salarii foarte mari, dar mai mult pe hârtie. Însă după ce te pui să chemi oamenii să doneze la cutia milei ai aruncat în aer această stabilitate. Care s-a pulverizat pur și simplu. Alarmist, panicard și neputincios, apelul lui Robu nu avea cum să fie perceput pozitiv de jucători, care acum nu-și mai văd de joc, ci caută tot mai mult spre alte zări unde și-ar putea găsi stabilitatea mult dorită. Ca o concluzie, dacă tot nu poate ajuta echipa, mai bine ar fi ca Robu să se abțină și măcar să n-o mai încurce.