Galben, rosu, portocaliu, nimeni nu e albastru de suparare

Supărată că i-a picat moțiunea anti-Ponta, Alina Gorghiu, copreședinta PNL, a declarat, ca o Ecaterină Teodoroiu a politicii românești, că, gata, pe aici nu se mai trece, Mărășești, București, Băilești, ce-o fi. Și că dumneaei și Vasile Blaga, acest ostaș total necunoscut al opoziției, au luat o decizie eroică, la urma urmelor. „Am luat decizia să refuzăm să ne așezăm la masă cu cei patru lideri de partide politice care duc România pe un drum greșit până când vor renunța la soluția compromițătoare pentru România – anume Victor Ponta prim-ministru”, a spus dna Gorghiu, cu conștiința împlinită că a umplut de moralitate politică românească. Plecând de la premisa că în România nu există calea interesului național decât ca lozincă ieftină a UNPR, nu vom pune botul la teoria cu marii oameni politici care și-au dat seama cât rău face Ponta, iar acum vin la moțiune să salveze țara. Nu, doamnelor și domnilor copreședinți, în astfel de momente România nu dă decât trădători și parteneri loiali, paria și reevaluați, „voiculești”, „vereștoi”, „tăriceni” și alde Oprea, nu eroi care scapă țara de Victor Ponta.

Iar pentru că așa ceva nu există, mesajul dnei Gorghiu îmi sună ca un clișeu cu vulpea care nu a mai ajuns nici măcar la gogonele. A, dacă Oprea, Tăriceanu și un al patrulea, care momentan îmi scapă (Dragnea nu se pune), ar fi dat cu Ponta de pământ, atunci da, acești doi „domni” ai politicii românești ar fi fost oameni cu care Gorghiu și Blaga s-ar fi „așezat la masă”. Dar așa, nu. Fără trădare îmbrăcată în haina „interesului național” de cea mai joasă speță nu ne mai jucăm și ne luăm jucăriile. De oriunde i-ai privi pe Oprea și Tăriceanu, cu siguranță nu ai ce aprecia la ei. Eventual, abilitatea unuia de a fi un loial mai șmecher, dar o șmecherie din aia românească, de cartier, iar celălalt, slugoiul perfect. Nu ai ce recupera valoros politic din această materie aproape umană. Și când, totuși, o licărire palidă de rezonabilitate se zărește în ochii acestor oameni politici – care refuză de data aceasta trădarea – liberalii se supără ca văcarul pe sat.

Dacă așa stau lucrurile, mă bucur că a ieșit așa votul moțiunii. Graba liberalilor de a veni la putere naște încă o dată monștri, ca în vremea USL. Și sper ca măcar promisiunea asta spusă la supărare, cu refuzul negocierilor cu clanul Ponta, să rămână o promisiune electorală onorată. Din text, însă, mă tem că nu va fi așa. Ei refuză să se mai așeze la masă cât timp acești oameni politici îl țin pe Ponta la putere. Când se satură să-l mai țină, și recurg la trădarea tradițională, ce se va întâmpla? Gorghiu și Blaga se vor așeza la masă cu ei să discute ce? Planuri pentru guvernări comune pre și post alegeri, parteneriate care să țină în viață încă patru ani aceste nevertebrate ale clasei politice? Probabil că da. Uite de ce, vorba unui înțelept, liberalii uniți nu sunt nici ei decât niște pesediști, ceva mai galbeni. OK, exagerez, dar nu mult.