Categories: Politicieni

„Izmenarul Oprea”, intr-o parodie muzicala / VIDEO

Gabriel Oprea, ministrul cu doctorat care nu poate vorbi limba română, a ajuns în ultima vreme un adevărat „erou” pe Internet. Asta și fiindcă mai toate televiziunile de știri au încercat să mușamalizeze cazul polițistului care a murit în timp ce conducea coloana cu sirenă și girofar a lui Oprea, ce se deplasa în „interes național” de la crâșmă la alta.

Aici s-a „remarcat” Antena 3, care a încercat în cel mai grețos mod cu putință să-l disculpe pe șeful UNPR. Presa română nu e formată însă numai din trepăduși precum Badea și Gâdea, care se întrec să pupe dosul „Generalului Izmană”. Există, de exemplu, și Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea nației” de pe TVR. Acesta i-a dedicat o melodie „Izmenarului Oprea”, de fapt o parodie mai mult decât haioasă. De remarcat că îndrăzneala lui Pătraru este cu atât mai mare cu cât fostul șef al TVR, Stelian Tănase, a fost dat afară în urma presiunilor lui Oprea, care i-a cerut să scoată de pe post o știre despre doctoratele sale. (sursa foto: http://www.aktual24.ro)

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

2 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago