Masina timpului calca, nu promite

A început campania electorală pentru localele din 2016. Cam devreme, dar a început. Pesediștii ne-au anunțat că la anul vor să câștige primărie cu primărie în Timiș, iar Timișoara va fi bijuteria coroanei sau bomboana de pe colivă, noi știm mai bine ce-o să fie. Liberalii au dat asigurări că la anul „termoficații” vor avea apă caldă. Și nu numai la anul, ci chiar și în 2021, când în capitala Banatului se speră că vor ajunge zeci de mii de turiști să vadă cultură europeană, iar apa caldă face parte din acest patrimoniu inegalabil cu care vom atrage simpatia juriului și, finalmente, obținerea titlului cu pricina.

Dar nu numai. Proiectele pe termen lung îi plac primarului Nicolae Robu. Astfel că omul a anunțat deja că Inelul 1 de circulație se va închide pe sub pasajul din Piața Victoriei, va face o stradă Sf. Ioan „pietonală” pe unde vor merge doar pietonii, frații Cristescu și troleibuzele, nu și bicicliștii, parcare pe Brătianu, care se vor adăuga la pasajele (ca și făcute) Jiul și Popa Șapcă. Obiective promise, după cum deja ați observat, încă din primul mandat Robu, dar care, să sperăm, vor fi finalizate măcar în al doilea, în cazul în care PSD nu-și va duce la îndeplinire amenințarea cu câștigatul primăriilor bucată cu bucată.

O altă „amenințare” atârnă greu la destinul nostru de timișoreni și români: revenirea lui Traian Băsescu în politică. Ce ne facem dacă mișcarea marinarului va lua amploare pe fondul impotenței actualei opoziții și-al repausului prelung luat de președintele Iohannis la Cotroceni? De unde va recruta Băsescu adepți, dacă nu dintre ai lui plecați cu sorcova PDL în noul PNL? Exact, vor fi slăbiți liberalii, iar dacă scăderea va fi suficient de mare, deja mi-e teamă că se va reface Uniunea Antena 3, pe fondul unor frumoase și fructuoase cumetrii politice. Căci oricât de multe și de mari pericole ne-ar aștepta pe lumea asta, nimic nu se compară cu „amenințarea Traian Băsescu”, ar zice, fără să respire, alde Badea, madam Grecu sau domnul Gâdea.

De câte ori nu am auzit că USL trăiește? E ca un deja-vu. Poze de arhivă parcă vii ni-i arată pe Nicolae Robu copleșit de atâta încredere în Sorin Grindeanu. Vă mai amintiți cum își proiecta primarul liberal viitoarea administrație lângă viceprimarul PSD Traian Stoia? Și cum cei doi, împreună cu Guvernul Ponta și senatorul Ilie Sârbu, au oferit deja Timișului stadion de 45.000 de locuri, sală polivalentă de 14.000 de locuri, centură de sud, racord la autostradă Sînandrei-Giarmata, intermodalul de la Remetea, aqualandul de la Dudești, pasajul de la Solventul, trenul rapid Gara de Nord – aeroport și multe-multe altele. Poate că n-o mai fi vorba de moșu’, dar domnișorul Simonis e un om de mare încredere. Cum, n-ați fost încă pe stadion, nici în sala polivalentă? Păcat. Sunt foarte reușite.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

5 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

6 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

7 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

8 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

11 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

11 ore ago