Categories: Social

Politisti de la Sectia 2, saltati pentru luare de mita

Doi agenți de la Secția 2 de Poliție din Timișoara au fost ridicați de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, după ce au fost prinși în flagrant în timp ce luau mită. Suma: 1.300 de lei, cerută de la un șofer.

Șoferul care i-a reclamat la DGA pe cei doi agenți fusese oprit în trafic pentru că avea numerele provizorii expirate la mașină. Polițiștii i-au spus că, dacă vrea să scape fără amendă, să vină cu bani la urmatoarea întâlnire, când unul dintre cei doi urma să iasă din tură. Denunțătorul s-a întâlnit cu unul dintre polițiști, având asupra lui 1.700 lei. Agentul a luat însă numai 1.300 de lei, de restul spunându-i să meargă să-și rezolve numerele. Acela a fost momentul în care au intrat în acțiune ofițerii DGA. Pe baza unui mandat de aducere, rezultat în urma declarațiilor făcute de șoferul reclamant, a fost ridicat și cel de-al doilea polițist. Ambii au fost duși la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, fiind reținuți pentru 24 de ore.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago