Robu cel bun si Robu cel rau

De la primarul Nicolae Robu am aflat că există bicicliști buni și bicicliști răi. Așa o fi, dar pe aceeași logică există șoferi buni și șoferi răi, pietoni buni și pietoni răi. Cine și cum îi clasifică însă? De exemplu, la categoria șoferi răi îi putem pune și pe cei care parchează mașinile în locuri interzise. Fără s-o spună cu subiect și predicat, dar, de multe ori, același primar a dat de înțeles că există ziariști buni și răi. Din prima categorie sunt cei care îi ridică osanale, iar din a doua cei care mai cârcotesc. Împărțirea asta în buni buni și răi se poate face și în rândul liberalilor din Timișoara. De exemplu, liberalii buni votează la pachet 50 de hotărâri fără măcar să știe despre ce e vorba. Liberalii răi în schimb (Ovidiu Drăgănescu) întreabă de ce trebuie votat ceva ce nici măcar nu se citește în sală. (Aici nu e vreo închipuire, s-a întâmplat la penultima ședință a conducerii PNL Timiș).

Ba am observat că primăria pompează bani în manifestări/festivaluri bune și rele. De exemplu, se insistă pe un așa-numit festival gastronomic de care nimănui nu-i pasă. În comparație, în aceeași zi, la Buziaș, pe o vreme urâtă, la un festival devenit tradițional au fost mult mai mulți timișoreni decât în Parcul Rozelor. Și putem împărți multe categorii de persoane sau evenimente în buni/bune și răi/rele. Într-un final, chiar timișorenii pot fi – nu-i așa? – buni (cei care votează Robu) și răi (care nu-l votează). Iar cei care stau acasă probabil nu sunt nici buni, nici răi. Culmea, dar am găsit chiar și în primarul Robu două personaje, unul bun, altul mai rău. Chiar dacă între ele nu există contrastul dintre Dr. Jekyll și Mr. Hyde, acest antagonism există. Și am să mă explic prin câteva exemple.

Încă de la începutul mandatului a fost un Robu bun care a promis, dar a și dus la bun sfârșit, demolarea monstruosului acvariu din Piața Operei. Dar există și un Robu rău, care l-a umplut cu bani pe proprietarul acvariului, creând și un precedent periculos. Respectiv, oricine va putea construi fără autorizație pe domeniul public, urmând apoi să fie despăgubit pentru a-și demola construcția. Trebuie să recunoaștem că există un Robu cel bun care a asfaltat zeci de străzi, a făcut kilometri de trotuare, dar și un Robu mai puțin bun care face din aceste realizări un mare circ împănat cu o bună doză de narcisism. Robu cel bun spune că Timișoara nu trebuie să fie raiul cerșetorilor, hoților, șătrarilor, scandalagiilor etc. Dar Robu cel rău laudă și apără Poliția Locală, cea care ar trebui să ne scape de categoriile de mai sus.

Robu cel bun ne-a promis stadion nou, sală polivalentă, bazin olimpic. Robu cel rău ridică acum din umeri și ne promite – fără să i-o ceară nimeni – metrou și fântână cântăreață cu sclipici. La preluarea mandatului, Robu cel bun a promis că va deratiza cloaca din primărie. Robu cel rău nu numai că n-a îndepărtat-o, dar a și dezvoltat-o. Robu cel bun vorbește de promovarea în funcții, și în administrație și în partid, pe bază de meritocrație. Robu cel rău face promovarea doar pe bază de pupincurism. Robu cel bun a terminat într-un final Pasajul Michelangelo, dar Robu cel rău nu explică de ce – de exemplu – nu s-a finalizat Sala Polivalentă nici la aproape doi ani de când trebuia terminată. Robu cel bun ne-a promis (da, aici știu că există multe reacții adverse) echipe sportive de top la fotbal, handbal, baschet etc. Dar în timpul lui Robu cel rău baschetului timișorean i se cântă prohodul. Dincolo de problemele cu Curtea de Conturi, există impresia că primarul nu se străduiește suficient pentru a rezolva problema, inclusiv prin apelul la parlamentarii PNL. Iar șirul acestor exemple ar putea continua, depășind chiar faraonicele panouri din oraș cu cele 1.001 de realizări ale primarului. Mai important pentru Robu este însă cu care dintre cele două fațete ale personalității sale se va prezenta la alegerile de anul viitor. Cu Robu cel bun sau cu Robu cel rău?