Categories: Timp liber

Sa inceapa jocul! Se pregateste o noua editie a Festivalului Traditii la Romani

Joc, muzică din belșug și spectacole de folclor autentic! Asta li se pregătește timișorenilor care vor trece pe la Festivalul Tradiții la Români. Acesta va avea loc în 14 și 15 octombrie, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul.

Festivalul Tradiții la Români a ajuns la cea de-a doua ediție și anunță spectacole și mai frumoase decât în anul precedent. Pe scenă vor urca soliști celebri, dar formații cunoscute și iubite de amatorii de folclor: Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timişoara, Ansamblul Profesionist „Dor românesc” din Bistriţa-Năsăud, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare, Orchestra Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul Junii Sibiului”. Fondat în 1944 ,Ansamblul „Cindrelul Junii Sibiului” vine la Timișoara cu suite de dans din zona Transilvaniei, intercalate de momente muzicale susținute de soliștii Mariana Anghel, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă sau Daniel Rosalim. Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” aduce la Festivalul Tradiții la Români un obicei de nuntă din zona Bistriței, însoțit de momente muzicale, cu Domnica Dologa, Nicolae Cioanca, Mirela Petruș, Ancuța Motofelia, Veronica Bălan, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Cristina Retegan, Ioachim Spân, Mărioara Dragotă. Fondat în anul 1959, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” are coregrafia asigurată de Emil Miheț, iar orchestra îl are ca dirijor pe Albina Eduard. Va prezenta un moment muzical – coregrafic din Maramureșul Voievodal. Vor fi prezenți Andreea Ghițiu, Dumitru Dobrican și mulți alții. Tot la Timișoara va fi prezentă și Orchestra Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, coordonată de dirijorul Roman Bugar. Programul este format din: suită de orchestră, solista vocală Firuța Cina, solist instrumentist – saxofon Nelu Iencea, suită de orchestră, solista vocală Mariana Ocolișan Petrovici, Roman și Marian Bugar moment instrumental – vioară, urmat de o suită de orchestră. Nelipsit va fi și Ansamblul Profesionist Banatul din Timișoara. În prima zi de festival, ansamblul va prezenta un program din suite de orchestră și dansuri din Zona Făgetului, Zona Oașului și Fecioreasca Fetelor din Crihalma. Tabloul coregrafic din prima seară a festivalului va fi întregit de Formația de Tineret „Ansamblul Banatul”, coordonați de cuplul de coregrafi Grigore și Floare Munteanu. Invitați speciali din prima seară sunt: Petrică Mîțu Stoian, Ana Pacatiuș, Dana Gruescu, Ghiță Călțun Brancu și Luță Popovici. De asemenea, vor fi prezenți și Aurel Tămaș, Liliana Laichici, Carmen Popovici-Dumbravă, Mihaela Petrovici, Vasile Conea, Adrian Stanca și Ciprian Pop. Intrarea la eveniment este liberă și se face pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile. Acestea sunt disponibile la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, începând de miercuri, 7 octombrie. Concertele vor începe în fiecare seară la ora 19.30.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

O oră ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

14 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

18 ore ago