Categories: Timp liberUltima ora

Zilele Dovleacului de la Kikinda: o ludaie de peste 400 de kilograme si mult… strudel / FOTO

Plăcintă. Ștrudel. Cu mălai. Copt în cuptor, cu zahăr sau miere. Țuică. Dulceață. Pictat. Sunt doar câteva dintre „întrebuințările” dovleacului, căruia i-au fost dedicate, la Kikinda, nu mai puțin de patru zile. E dovada că, dacă vrei, se poate: orășelul de nici 40.000 de locuitori și-a găsit o marcă înregistrată și, timp de trei decenii, a crescut-o… mare și frumoasă.

A 30-a ediție a Zilelor Dovleacului de la Kikinda a adunat, din nou, în orășelul sârbesc o mulțime de curioși. Evenimentul a început joi, dar vizitatorii au venit în număr mare mai ales sâmbătă, când în zona centrală, unde a fost organizat evenimentul, te simțeai cam ca acasă, pentru că limba română s-a vorbit pe rupte. Nici măcar prognoza meteo nefavorabilă nu i-a descurajat pe curioși și pofticioși, care au luat cu asalt standurile cu bucate al căror ingredient principal a fost, desigur, dovleacul. Ștrudele și plăcinte după rețete tradiționale, dar și pogăcele, sărățele și tot felul de alte bunătăți gătite ca la mama acasă – toate s-au terminat cât de repede ai zice… ludaie! Amatorii de suveniruri au putut lua cu ei drept amintire dovleci pictați, magneți, clopoței din ceramică, plus o mulțime de alte obiecte executate manual. E semn că, dacă se vrea, se poate organiza un târg și fără obișnuitele „chinezării”, vândute în centru la prețuri cel puțin triple față de cel de achiziție. La fel de adevărat este că, la Kikinda, există și o zonă în care amatorii de astfel de chilipiruri au standurile lor, dar acestea sunt amplasate separat.

„Ediția din acest an este cea mai bună din cele 30 desfășurate până acum. Vremea n-a prea ținut cu noi, așa cum ne-am fi dorit, dar am pregătit programe variate și avem foarte mulți vizitatori. Avem și oaspeți din România. Avem un cultivator de dovleci din Buzău, care a organizat, în această toamnă, prima ediție a unui festival similar la el în oraș. L-am găsit în timp ce făceam promovare pe Facebook pentru Zilele Dovleacului de la Kikinda. L-am contactat și l-am invitat la noi, iar anul viitor vor merge noi la Buzău. E foarte interesant pentru noi, în condițiile în care festivalul de la Kikinda a fost primul de acest gen din partea de est a Europei. Suntem încântați când vedem și alți oameni care vor să organizeze evenimente similare”, spune Sașa Tanackov, secretarul pentru dezvoltare economică locală al Primăriei Kikinda. Cel mai important moment a fost, desigur, desemnarea celui mai mare și mai greu dovleac. Câștigătorul din acest an nu a avut „decât” 433 kilograme, iar posesorul lui s-a ales cu un premiu de 100.000 dinari. Anul trecut, ludaia de pe primul loc a depășit jumătate de tonă în greutate.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

12 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

15 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

16 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

16 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

16 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

16 ore ago