Categories: Justitie

Gabriel Oprea, Patriarhul Daniel si Tiberiu Nitu ajung pe mana DNA, pe motiv de coloane oficiale

Pe numele lui Gabriel Oprea, al Patriarhului Daniel și al procurorului general Tiberiu Nițu au fost formulate două plângeri penale care au ajuns la DNA. Ele se referă la folosirea în mod abuziv a coloanelor oficiale, asigurate de Poliția Rutieră. Procurorii DNA au conexat aceste plângeri într-un dosar penal și verifică dacă aceste denunțuri au temei și se pot constitui în dosare de urmărire penală pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

La Parchetul General se află dosarul polițistului Bogdan Gigină, care a murit într-un accident rutier în timp ce conducea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Potrivit unor surse juridice, DNA a cerut și acest dosar de la Parchetul General. Din cercetările care s-au făcut până acum rezultă că Gabriel Oprea a avut, în zece luni, 1.607 deplasări cu coloană oficială, de foarte multe ori și la destinații private, inclusiv la frizerie. În comparație, în aceeași perioadă, premierul Victor Ponta a avut 814 astfel de deplasări, iar președintele Klaus Iohannis, doar 580. De remarcat că Ponta și Iohannis au dreptul legal la astfel de coloane, în timp ce Oprea avea doar în situații de urgență.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

17 minute ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

52 de minute ago

De neînvins. Fetele de la Gimnaziala 24, imperiale și în competiția de fotbal

Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de…

3 ore ago

Gheorghe Falcă despre opțiunile PNL, dacă PSD rupe coaliția: “Ori facem un guvern minoritar, ori lăsăm PSD să guverneze”

Partidul Național Liberal  are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă…

3 ore ago

La Sânnicolau Mare au fost aniversaţi 145 de ani de la naşterea marelui compozitor Béla Bartók

În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui…

3 ore ago

Timișoara primește 68 de milioane de lei fonduri europene Regio Vest pentru finalizarea Centrului MultipleXity

Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…

4 ore ago