Categories: Cultura

Intrada, festival de muzica noua la Timisoara, cu Nosferatu!

Compozitori contemporani, atât din țară, cât și din străinătate se vor reîntâlni la Timișoara. Este vorba despre cea de-a două ediție a festivalului Intrada, care-și propune să aducă muzica nouă mai aproape de publicul bănățean. Tema pentru anul acesta este lumina, iar concertul inaugural îl are ca personaj principal pe Nosferatu!

În perioada 8-13 noiembrie, la Timișoara, se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de Muzică Nouă Intrada. Pentru anul acesta a fost aleasă o nouă temă, respectiv „Lumina”, acesta fiind și conceptul sub care capitala Banatului candidează la Titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Ca și anul trecut, orașul de pe Bega va deveni punctul de întâlnire pentru compozitorii contemporani, atât din țară, cât și de peste hotare. Alături de interpreți, aceștia vor prezenta muzică nouă, care merită să ajungă la urechile publicului. Intrada a debutat în 2014, sub coordonarea pianistului Sorin Petrescu. Festivalul își propune să promoveze creația contemporană românească, definitorie pentru Filarmonica Banatul. Ediția din 2015 cu un spectacol de film mut și muzică. Este vorba despre „Nosferatu – o simfonie de groază”, prima ecranizare a romanului „Dracula” de Bram Stoker, în regia lui Wilhelm Friedrich Murnau, acompaniat de muzica semnată de Violeta Dinescu, în interpretarea Trio Contraste. Ineditul concert este programat duminică, 8 noiembrie, de la ora 19, la Sala Capitol. „Ca și la ediția precedentă, festivalul este marcat de diversitate sub toate formele ei: instrumente speciale – acustice și electronice, prime audiții absolute, recitaluri vocale și instrumentale, concert simfonic, film, poezie, proiecții video, instalații. O atare bogăție expresivă nu va fi etalată doar în Sala Capitol”, au transmis organizatorii. Programul integral al evenimentului poate fi găsit aici.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Timișoara găzduiește Convenția Internațională de Cosmetologie, eveniment dedicate exclusiv cosmeticii profesionale din România

În perioada 3-5 martie 2026, Timișoara devine capitala înfrumusețării din România, aici organizându-se un eveniment…

18 minute ago

O femeie certată cu regulile de circulație a lovit un bărbat și un copil pe trecerea de pietoni

„Zebra” nu a însemnat nimic pentru o șoferiță, care probabil se credea la ea în…

41 de minute ago

Si dacă poporul PSD nu-l mai vrea pe Bolojan premier, ce va face Grindeanu? Face ca “tata” dintr-un banc?

La doar o zi după ce, cu chiu, cu vai, multe întârzieri, piedici şi blocaje…

2 ore ago

Începând de luni, 2 martie, circulația rutieră va fi restricţionată în mai multe zone ale Timişoarei

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara…

3 ore ago

Un weekend pentru viitorul copiilor: Târgul educațional Edu Fest Timișoara are loc la Iulius Town

Copiii curioși și părinții informați sunt așteptați în acest weekend la Iulius Town, unde vor…

3 ore ago