Categories: Social

La noapte, la Timisoara ar putea cadea prima ninsoare din aceasta iarna!

Meteorologii au emis sâmbătă o nouă avertizare de fenomene meteo periculoase, valabilă până duminică la prânz. Conform specialiștilor, la noaptea, la Timișoara ar putea ninge prima dată în acest sezon rece.

Avertizarea meteorologilor este în vigoare în intervalul 28 noiembrie, ora 12 – 29 noiembrie ora 9. Va ninge local în zona montană, iar în vestul, nordul şi centrul ţării temporar vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare. În vestul țării vor fi precipitații local, predominant sub formă de ploaie în cursul zilei de sâmbătă, dar spre seară și noaptea, aria precipitațiilor se va extinde treptat, acestea fiind predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. La munte va ninge pe arii extinse. Izolat, mai ales în zona de munte, cantitățile de apă cumulate vor depăși 15-20 l/mp. Vântul va prezenta intensificări mai ales la munte, unde temporar va viscoli ninsoarea.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

7 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago