Categories: Sănătate

Operatii de inalta performanta, cu robotul Robocape, la Spitalul Judetean

Pacienții obezi care suferă de cancer pelvin vor putea fi tratați cu ajutorul unei aparaturi ultraperformante. Este vorba despre un robot pus în funcțiune la Spitalul Județean Timișoara, care-i va ajuta pe specialiști să opereze în cazul persoanelor obeze, unde intervențiile sunt mult mai dificile. Totul se datorează unui proiect pe fonduri europene, care va facilita și cercetarea în domeniul cancerului.

Spitalul Clinic Județean din Timișoara este de acum mai bogat cu patru laboratoare și un robot chirurgical (ROBOCAPE), care va face intervenția în cazul bolnavilor de cancer, care suferă și de obezitate, mult mai ușoară pentru medici. Totul se datorează proiectului „Studiu multicentric privind utilizarea abordului robotic în corelarea scăderii nivelului de adipokine circulante din obezitate cu riscul apariției cancerului pelvin”. Beneficiarul este Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, dar laboratoarele de diagnosticare, de ablație și intervenții de rezecții tumorale, cel de anatomie patologică și cel de prelucrare a datelor se află în incinta Spitalului Clinic Județean. Proiectul se concentrează asupra pacienților obezi care suferă de cancer la nivel pelvin, respectiv cancer de prostată, cancer de col uterin sau cancer rectal. De cele mai multe ori, în cazul bolnavilor obezi aceste afecțiuni pot apărea, iar intervențiile chirurgicale sunt mai greu de realizat. Cu ajutorul ROBOCAPE, medicii vor putea să intervină cu mai multă ușurință. Tot în cadrul acestui proiect se vor face și studii în domeniu, rezultatele urmând să fie publicate peste aproximativ cinci ani. Echipa care va lucra în acest proiect este formată din șase chirurgi, care au participat la cursuri de pregătire, la Strasbourg, în domeniul chirurgiei robotice, dar și din alți patru specialiști. Vor fi operate gratuit aproximativ 150 de persoane, dar reprezentanții Spitalului Județean Timișoara speră să primească finanțare pentru a depăși acest prag. O astfel de intervenție cu robotul chirurgical costă între 5.000 și 6.000 de euro.

„Există deja 15 pacienți care au fost operați în cursul procedurilor de verificare, din care zece cancere de rect, trei cancere de col uterin și două cancere de prostată. Riscurile sunt ca la orice altă intervenție, dat fiind însă acuratețea și claritatea imaginii în spații înguste a robotului, riscul de a face o leziune este mult mai mic. Prin astfel de intervenții crește calitatea din punct de vedere oncologic, dar și calitatea vieții pacientului pentru că putem evitate diferite riscuri, precum incontinența urinară după operațiile de prostată”, a explicat prof. dr. Lazăr Fulger, managerul proiectului. „Pentru Universitatea de Medicină, pentru spital și în primul rând pentru pacienți acest proiect reprezintă un pas înainte. Pentru Spitalul Județean este o mare realizare, dovedind încă o dată ca acest mediu este de mare performanță și medicii care lucrează aici reprezintă standardul cel mai înalt în medicină. Sunt mândru să fac parte din acest colectiv”, a spus, la rândul lui, dr. Marius Craina, managerul SCJUT.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

10 minute ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

13 minute ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

59 de minute ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

O oră ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

O oră ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

3 ore ago