Categories: EconomicUltima ora

Protest spontan la Finante, pe motiv de salarii

În jur de 100 de angajaţi de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara au protestat, marți, în holul instituţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi de Ordonanţa 47/2015, care prevede majorarea salariilor doar în aparatul central al Finanțelor.

Conform finanțiștilor timișeni, Ordonanţa 47/2015 creează discrepanţe salariale uriașe între angajații din teritoriu și cei din aparatul central. „Ordonanţa prevede măriri salariale inacceptabile. Creşterea veniturilor lor ar fi de 62,5%, adică acordarea a 25 de clase salariale succesive. Oamenii nu pot să fie decât nemulţumiţi şi consideră că munca lor nu este evaluată corect” spune Virginia Duțu, lider de sindicat la Trezoreria Timişoara. Conform acesteia, salariile la Finanțe nu au mai fost majorate din 2010. „Cel mai mic salariu din Finanţe este exact la munca cea mai grea, la ghişeu, şi este în jur de 1.200 de lei net”, mai spune Duţu. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timișoara are 420 de angajaţi, iar marți programul de lucru nu a fost întrerupt total. Sindicaliștii spun însă că s-ar putea ajunge chiar la greva generală.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

3 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

4 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

4 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

4 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

5 ore ago