Categories: Sănătate

Unul dintre cele mai performante centre de medicina genomica din Europa, inaugurat la Timisoara

Timișoara are, din această toamnă, unul dintre cele mai performate centre de cercetare în medicina genomică din România și chiar din partea de sud-est a Europei. Noul centru este situat în incinta Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și dispune de aparatură ultraperformantă.

În aprilie, reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara anunțau că vor începe lucrările pentru realizarea Centrului de Medicină Genomică. Opt luni mai târziu, respectiv, miercuri, 25 noiembrie, acesta a fost inaugurat. Centrul de cercetare este unul dintre cele mai performante din Europa, urmând ca aici să se facă studii amănunțite în domeniul geneticii, al bolilor rare și al tratamentelor inovative. De asemenea, în cadrul centrului, studenții de la UMFVB vor beneficia de pregătire de specialitate și vor putea să-și înceapă cariera în cercetare, încă de pe băncile universității. Centrul de Medicină Genomică a fost realizat cu fonduri europene, valoarea acestuia ridicându-se la 24,03 milioane de lei. Concret, din aceste fonduri s-au realizat nouă laboratoare de ultimă generație în care se găsește aparatură ultramodernă, unele dispozitive fiind chiar unice în Europa.

Aici vor putea să facă cercetare studenți, masteranzi, doctoranzi și profesorii universității. Cu toții vor studia genetica și vor încerca să găsească tratamente pentru boli rare, cercetând și cazuri imposibil de diagnosticat până acum. Printre prioritățile centrului se numără tulburările de dezvoltare sexuală, variantele genetice rare în bolile umane, cancerele rare, dermatogenetica sau retardul mental și bolile neurologice cu determinism genetic. „Este foarte important să devenim competitivi, să nu ne mai speriem de proiectele europene, și să ne impunem ca și coordonatori, nu doar ca și parteneri. Trebuie să investim în tinerii pe care îi avem, pentru că acei tineri care nu-și găsesc un loc adecvat de cercetare categoric vor pleca din start. Dacă îi putem reține și e preferabil să îi ținem aici, nu doar să-i aducem din când în când pentru activități anuale”, a declarat managerul de proiect, Maria Puiu.

Unul dintre studenții UMFVB care va face cercetare în acest centru este Raul Pătrașcu, un timișorean care a făcut o primă facultate în SUA, la Yale University, dar a decis să revină în țară. „Avem oportunitatea să lucrăm alături de profesorii noștri și ni se dă șansa de a pune în practică ceea ce învățăm la cursuri. (…) Cercetarea genetică este un domeniu complex, care ar putea să-i sperie pe unii studenți, dar pentru cei mai mulți este o provocare greu de refuzat. Eu unul abia aștept să începem”, spune tânărul. Centrul de Medicină Genomică se bucură și de susținere din afara țării. Există deja doi parteneri din străinătate, respectiv două institute similare din Statele Unite ale Americii și din Suedia. Totuși, toți cei interesați, fie că e vorba despre studenți sau de specialiști cu greutate în domeniul studiului genetic, sunt așteptați să vină cu propuneri de proiecte.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes/VIDEO

  Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile,…

33 de minute ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

3 ore ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

3 ore ago

Descoperiţi farmecul Greciei și bucuraţi-vă de un sejur de neuitat în Creta alături de As Tour

Agenția de turism As Tour Timişoara vă oferă un pachet complet în Insula Creta, în…

3 ore ago

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

15 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

19 ore ago