Categories: PartidePoliticieni

PNL Timisoara va avea, in cateva zile, presedinte unic! Robu ar putea face numirea

Organizația PNL Timișoara ar putea avea, de săptămâna viitoare, un președinte unic. Asta, dacă, pe 11 decembrie, Consiliul Național al partidului va aproba o propunere care vizează numirea primarilor de municipii în această funcție. Dacă aceștia sunt copreședinți la organizațiile județene, ei pot face o altă numire. PNL Timișoara este condusă în prezent de Dan Diaconu și Cornel Sămărtinean.

Copreședintele PNL Vasile Blaga, prezent sâmbătă la Timișoara, spune că partidul este în grafic în ceea ce privește fuziunea. „Calendarul a fost respectat, în Timiș avem un singur președinte la aproape toate organizațiile, mai puțin în Timișoara. Partidul va fi complet fuzionat după congres. Noi am fost extrem de atenți să respectăm documentele care au stat la baza fuziunii: statutul, programul politic și acordrul între PNL și PDL, cu acel calendar etapizat. În 2017, toate lucrurile vor fi clare. Nu putem face alegeri mai devreme, 2016 este an electoral, ne luptăm cu PSD”, spune Blaga. Totuși, organizația Timișoara a partidului ar putea avea președinte unic chiar de săptămâna viitoare. „Vom propune un proiect la Consiliul Național, conform căruia acolo unde sunt primari în funcție, care îndeplinesc criteriile de integritate, aceștia să fie șefi unici. Mai sunt discuții, țara e mare, sunt județe multe. La Timișoara, dacă această propunere va fi acceptată, din 12 decembrie, Nicolae Robu, sau un delegat al acestuia, va fi președinte la municipiu. Decizia este pentru toată țara, sper ca ea să fie aprobată”, afirmă Blaga. „Regula este ca primarul devine președinte unic la municipii. Acolo unde primarul este copreședinte la nivel județean, va avea dreptul să desemneze pe cineva ca și președinte la municipal. Nu m-am gândit la nume”, a declarat, la rândul lui, Nicolae Robu. În acest moment, PNL Timișoara are doi copreședinți: viceprimarul Dan Diaconu, provenit din vechiul PNL, și deputatul Cornel Sămărtinean, din fostul PDL. Consiliul Național al PNL se va întruni pe 11 decembrie, la București. Delegația din Timiș are 24 de membri, 11 dintre ei foști liberali și 13 foști democrați-liberali.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

24 de minute ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

O oră ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

2 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

2 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

2 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

2 ore ago