Iata dovada: PSD-istii scriu carti si in libertate

deBanat.ro povestea, la început de 2015, ce lucrări și activități cultural-artistice finanțează Consiliul Județean Timiș. Printre acestea, o „monografie Popa’s” pentru care contribuabilul plătea o frumoasă sumă, 75.000 de lei. Organizatori, să nu zicem beneficiari, pentru această „Monografie a județului Timiș. Sinteză” au fost CJT, Centrul de Cultură și Artă a județului Timiș, „Asociația Popa’s” și noi, oamenii muncii de la orașe și sate. Cartea e o raritate, se dă pe sub mână și sunt unul dintre fericiții posesori. Materialele sunt de calitate, grafica este de înalt nivel, realizată evident de maestrul Popa’s, însă textul este mai degrabă o culegere de date generale despre județul Timiș, cuprinse și în alte materiale puse la dispoziție de Google. La bibliografie ni se spune că au fost folosite surse CJT, iar de îngrijire și concept cu siguranță s-a ocupat prof. Ioan Hațegan, unul dintre autorii cărții. Curioșii pot afla de aici cam ce aflau și din monografiile anterioare, Repere, greografice, istorice, dar și ceva date economice probabil mai noi.

Până aici e totul OK, aproape OK. Mici detalii. SC „Paspartu” SRL și Fundația Popas apar pe lucrare, nu asociația cu același nume, apoi mai e anul când a fost făcută această sinteză, 2013, cu doi ani mai devreme de momentul când s-au alocat cei 15.000 de euro. Nu m-aș fi încurcat cu astfel de chichițe decât ca „antreu” la senzaționalul și misterul ce învăluie proiectul. Doamnelor și domnilor, pe coperta unu a monografiei stă scris numele întâiului autor: TITU BOJIN. Politicianul, omul de cultură, specialistul în bazine hidrografice, omul, la urma urmelor, Titu Bojin. Dușmanii politici și unii procurori se vor întreba cum naiba Titu Bojin semnează ca președinte de CJ alocarea acestor fonduri, pentru ca Titu Bojin omul de știință să folosească aceste fonduri pentru a-și finanța cartea. Dar sunt numai răutăți și noi nu știm tirajul, alte amănunte financiare pentru a ne da seama dacă la mijloc a fost un șmen sau doar o chestiune de orgoliu profesional.

Poate că Titu Bojin a semnat această carte din partea organizatorului CJT, pe ideea că oricum instituția îl plătește. Și cum n-a reușit omul implementarea niciunui proiect european, hai să tipărească o carte. Așa că dumnealui poate n-o mai fi luat drept de autor de la editură, ca să pară conflict de interese. Nu, altceva mă nedumerește pe mine. În interiorul monografiei apare scrisă altă echipă de autori. Aici e problema. Tocmai mă bucuram că dl TITU Bojin este atât de creativ, ca apoi să aflu altceva. Este vorba de tandemul Ioan Hațegan și TITUS BOJIN. Dar cine este Titus? Poate că Titus de fapt a încasat drepturile de autor, iar Titu a semnat numai agenda culturală ca președinte CJT. Că n-o fi vorba de Titus Steel într-o companie atât de selectă cultural cum sunt maestrul Popa’s și profesorul Hațegan! În fine, pot trăi și cu acest mister. Partea bună este că am aflat, irefutabil, că pesediștii scriu cărți și în stare de libertate. Avem dovada.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a…

1 minut ago

Veniți de Revelion în Piața Operei. Veți avea parte de un spectacol pe cinste

Toți timișorenii sunt așteptați să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul…

27 de minute ago

Dominic Fritz, după noul blocaj de la CCR: “E mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că noua amânare a deciziei Curţii Constituţionale privind reforma…

34 de minute ago

S-au ridicat restricțiile sanitare veterinare impuse la Gottlob, ca urmare a stingerii focarului de pestă porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că de luni, 29 decembrie…

35 de minute ago

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

4 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

5 ore ago