Categories: Sport

Marian Traiculescu, fost asociat cu fiul lui Marian Iancu la Flacara Faget, vrea sa resusciteze CFR Timisoara

Cu o istorie de peste opt decenii, CFR Timişoara este unul dintre cele mai respectabile cluburi de fotbal din Banat. În turul campionatului, CFR a avut o prestaţie extrem de slabă, clasându-se pe locul 17 în Liga a IV-a Timiş, cu o linie de clasament dezastruoasă. Resuscitarea clubului ar putea veni acum din partea lui Marian Trăiculescu.

Conducerea clubului CFR Timişoara a ajuns la un acord cu Marian Trăiculescu şi s-a parafat o înţelegere pentru următoarele şase luni. Trăiculescu este astfel noul manager al clubului din cartierul Blaşcovici, în vreme ce antrenor va fi Narcis Petre, fost fotbalist al feroviarilor. În perioada următoare Trăiculescu va transfera mai mulţi fotbalişti cu experienţă pentru îndeplinirea obiectivului de evitare a retrogradării din Liga a IV-a Timiş. Obiectivul este foarte îndrăzneţ, dacă privim linia de clasament a echipei timişorene, care a adunat doar trei puncte în 16 jocuri.

Marian Trăiculescu nu este novice în fotbalul timişean. Acesta a mai fost preşedintele celor de la Flacăra Făget, echipă cu care a ajuns până în Liga a III-a, cu şanse mari să acceadă în eşalonul secund. După întreruperea colaborării cu primăria din Făget, Trăiculescu a mutat echipa la Timişoara, iar Emil Iancu, fiul fostului finanţator de la Poli Timişoara Marian Iancu, a devenit membru fondator al echipei. Aventura celor doi nu a durat prea mult, Flacăra retrogradând în cel de-al patrulea eşalon acum trei ani. Cei doi nu au mai înscris echipa în Liga a IV-a Timiş, ceea ce a dus la desfiinţarea clubului.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, amintiri din vremea în care a organizat “concursuri pe bune” la ARR

În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul…

2 ore ago

București, Iași și Timișoara sunt cele mai dinamice piețe imobiliare pe segmentul nou

Cei interesați de cumpararea unei locuințe se uită tot mai des spre apartamentele noi. Chiar…

3 ore ago

Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea…

3 ore ago

Cine este Cristian Anton, PSD-istul prins cu peste o jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. De la lumea interlopă la Sorin Grindeanu

Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional…

4 ore ago

UPT la Göteborg, în prima linie a cercetării pentru transporturi inteligente autonome

Pași concreți pentru un drum al viitorul sustenabil. Într-o perioadă în care mobilitatea urbană devine…

5 ore ago

Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul

SCM Politehnica Timișoara joacă în fața propriilor suporteri în etapa a 27-a a Ligii Naționale.…

6 ore ago