Categories: Economic

Timisoreni, atentie la escroci: Retim nu vinde pubele!

Dacă vă treziți la poartă cu o persoană care se dă drept angajat al Retim și vă oferă spre vânzare pubele sau containere, refuzați. Societatea de salubrizare nu comercializează acest tip de recipient, așa că, foarte probabil, aveți de-a face cu un escroc.

În ultimele luni, mai mulți timișoreni au fost abordați de așa-ziși angajați ai Retim, care le-au oferit, contra cost, pubele de colectare a deșeurilor. Societatea de salubrizare îi avertizează însă pe clienții săi că nu vinde publele de colectare a deșeurilor, ci le oferă în comodat (folosință gratuită) atât persoanelor fizice, cât și asociațiilor de proprietari/locatari, iar agenților economici le oferă în chirie. „Orice operațiune de schimbare a pubelelor este efectuată de funcționari ai biroului contractare-relații cu clienții sau alți funcționari ai serviciului producție, legitimați în consecință, nu de operatori sau șoferi de pe autospecialele de colectare. În cazul în care vă confruntați cu o astfel de situație, vă rugăm să nu dați curs ofertei, să solicitați legitimarea angajatului și să anunțați imediat conducerea societății”, transmit reprezentanții RETIM Ecologic Service. În cazul în care pubelele sunt deteriorate, nu trebuie decât să anunțați acest lucru, societatea le va înlocui în mod gratuit. Orice neconformitate trebuie semnalată la Birou contractare-relații cu clienții, număr de telefon 0256-224.809, zilnic, între orele 8 și 15,30 sau permanent pe www.retim.ro/utile/sesizări sau la dispecerat, la numerele 0256-499.537, 0256-499.490, 0756-169.627.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago