Aproape 100.000 de euro pentru Capitala Culturala! Primaria isi poate plati cotizatia

Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană primește, în sfârșit, bani de la primărie. E singura veste bună venită dintre Curtea de Conturi, care permite finanțarea activității, așa cum se întâmplă în toate celelalte orașe contracandidate. Timișoara a fost singura care s-a înscris în finala națională fără să fie sigură că va putea asigura banii necesari ATCCE.

Candidatura Timișoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană a fost pusă în pericol de un control al Camerei de Conturi Timiș, care a considerat ilegală finanțarea de către a Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană. PMT a contestat raportul, iar ATCCE și-a continuat munca de pregătire a dosarului pentru etapa națională în care au fost desemnate cele patru finaliste. Totul, într-o situație financiară mai mult decât precară și în condițiile, în care în orașele contracandidate, primăriile au putut plăti liniștite cotizațiile. În decembrie 2015, Timișoara a ajuns în finala națională a competiției, alături de Baia Mare, București și Cluj-Napoca, fără ca asociația să aibă siguranța unei stabilități financiare care să-i permită să lucreze liniștită.

În această săptămână, Curtea de Conturi a admis contestația primăriei în ceea ce privește ATCCE. „Vom face cât se poate de prompt, săptămâna viitoare, o plată către asociație. Eram pregătiți să lucrăm în două feluri, fie pe baza unui proiect major, urgent, fie pe ideea veche, de cotizație. Înclin acum să mergem pe ideea de cotizație, cu toată suma pe care o avem prevăzută. Vrem să virăm banii cât mai repede, pentru ca asociația să-și poată desfășura activitatea. Eu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă am fi eșuat în prima etapă a candidaturii, iar rezoluția Curții de Conturi ne-ar fi fost favorabilă, așa cum e acum? Nu trebuia să răspundă cineva pentru faptul că noi nu am putut intra în competiție în condiții egale cu celelalte 13 orașe? Toate acestea au putut să plătească cât au vrut, cu titlu de cotizație, ceea ce noi n-am avut voie. Nu a fost o competiție egală”, spune primarul Nicolae Robu.

Municipalitatea va vira astfel cotizația aprobată de adunarea generală. „Vorbim de 420.000 de lei, dar necesitățile asociației sunt mult mai mari. Urmează să decidem forma de finanțare pentru restul sumelor: fie prin mărirea contribuției sub formă de achiziție, fie sub forma finanțării unui program cultural prioritar”, explică viceprimarul Dan Diaconu. Candidatura Timișoarei este construită în jurul conceptului „Shine Your Light – Light Up Your City” sau, în limba română, „Luminează orașul prin tine”. Ideea ca Timișoara să candideze la titlul de Capitală Culturală Europeană a fost lansată de administraţia publică locală în 2010, iar în iunie 2011 s-a înființat „Asociaţia Comunitară Timișoara Capitală Culturală Europeană”. Din 2012, din consiliul director fac parte și Primăria Timișoara, respectiv CJ Timiș, în calitate de persoane juridice. Directorul ATCCE este Simona Neumann.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

4 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

6 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

7 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

7 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

7 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

9 ore ago