Nu doar Curtea de Conturi e vinovata pentru haosul de la Poli

În vara anului trecut, Poli Timișoara începea campionatul având drept obiectiv trasat de către „patronul” neoficial Nicolae Robu, un loc în play-off și participarea în cupele europene. Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, Poli tremură din toate încheieturile, având sabia retrogradării deasupra capului. Sigur, s-a ajuns aici în principal din cauza subfinanțării, care, la rândul ei, vine de la o decizie a Camerei de Conturi Timiș. Dar tot la fel de adevărat e și faptul că autoritățile locale au stat luni la rândul cu mâinile în sân în așteptarea unui răspuns la contestația trimisă la Curtea de Conturi București. Una peste alta, situația este foarte gravă, iar un răspuns negativ la contestație ar putea fi fatal. O eventuală retrogradare ar fi catastrofală, fiindcă nu știu dacă vor mai exista resurse de orice fel, inclusiv emoționale, pentru a o lua iar de la început. (Evident, nu putem trece și nici peste faptul că aproape toate echipele din primele două ligi sunt finanțate de la bugetele locale, lucru interzis doar la Timișoara.)

Dincolo de aceste chestiuni, care nu țin de bucătăria internă, avem mari probleme la club. Acestea vor exploda probabil după meciul cu Voluntariul, un meci care nu trebuia pierdut sub nicio formă. Se știe, în iarnă au plecat președintele și vicepreședintele clubului, echipa fiind lăsată pe mâinile managerului Daniel Stanciu. Și a venit circul. Mai mulți jucători au fost pușți pe liber: Kirschtein, Curtean, Popovici, Boldea, Poparadu, Croitoru, Lazăr etc. I-am amintit aici doar pe cei de care clubul vrea să scape, de aceea nu i-am inclus pe Luchin sau Papp. Stanciu a încercat să dea vina pe Florin Marin pentru aceste despărțiri, dar s-a contrazis când a încercat să micșoreze contractele unor jucători, iar aceștia au refuzat. Or, problema contractelor, mari sau mici, nu ține de antrenor.

Deoarece jucătorii amintiți nu au vrut să-și rezilieze contactele sau să le fie tăiate salariile, s-a aplicat o metodă folosită doar în România, o rețetă marca Gigi Becali: exilul la echipa a doua. Trebuie spus că genul acesta de presiuni sunt făcute de echipe care nu suferă foarte tare din punct de vedere financiar. Iar Poli nu este echipa care să-și permită acest lux. Fiindcă, în cazul în care nu-și vor găsi echipe, ei vor fi plătiți tot de Poli. Poate Robu și Bojin nu știu acest lucru. Dacă nu-și vor primi banii, s-ar putea să avem probleme, inclusiv cu licențierea. În locul acestor jucători, Stanciu și Florin Marin (se pare aflați la cuțite acum) au adus tot felul de caricaturi, care probabil trebuie plătiți. La cum joacă, ei ar trebui să dea bani, e adevărat. Se știe că se mai fac transferuri după DVD-uri. Dar parcă cei aduși au fost văzuți la emisiunea „Ridiculousness” (Marea țăcăneală) sau la vreun spectacol de circ, în orice caz nu la vreun meci de fotbal.

Probabil cei trei care au intrat în teren cu Voluntariul sunt cei mai buni dintre cei aduși. Jucători (vorba vine jucători!) ca Suarez, Pisas sau Rajcomar îi găsești în orice meci din Liga a IV-a, nu spun a III-a. Ca să nu vorbesc de Centrul de copii și juniori din propria ogradă. Nu vreau să intru în speculații privind unele comisioane, dar s-ar putea ca acolo să se ajungă, dacă se va confirma că toți cei aduși au fost găsiți pe la cozi la ajutoare de șomaj. Și atunci cine e vinovat că Poli își permite astfel de experimente? Adică să trimiți la echipa a doua, plătindu-i oricum, oameni care măcar știu să lovească mingea, dar, în schimb, să aduci la prima echipa niște imitații de fotbaliști care nici să fugă nu știu. Se pune că la „omu’ sărac nici boii nu trag”. Dar de multe ori, nu trag fiindcă, din sărăcia lui, ăl de mână boii a găsit niște bani să se îmbete. Și atunci boii trag și ei pe dreapta. Există o asemănare cu ce se întâmplă la Poli?

P.S. La meciul cu Voluntariul se poate vorbi mult și de imense greșeli tactice: Bărbuț vârf ca să-l păzească pe Zicu să nu adoarmă; același Zicu ținut 90 de minute în teren, deși nu poate nici zece; Doman introdus foarte târziu etc. Iar peste tot, lipsa absolută de atitudine a jucătorilor.