Categories: Politicieni

Dezvaluiri PSD: Primaria a dat Romprest 3.8 milioane de lei in plus, pentru lucrarile din Cetate

Reprezentanții PSD Timișoara susțin că primăria a atribuit o suplimentare de aproape 4 milioane de lei către Romprest, pentru reabilitarea centrului istoric. Social-democrații spun că banii au ajuns în conturile companiei lui Florian Walter într-un mod misterios.

Consilierul local Alfred Simonis spune că este vorba despre o suplimentare de 3,8 milioane de lei, care s-a făcut în august 2014, pentru a acoperi cheltuielile lucrărilor la siturile arheologice care au fost descoperite în perioada în care zona centrală a Timișoarei s-a transformat în șantier. „Contractul pe lucrarea din Cetate a fost atribuit la suma de 34.977.871 de lei către Romprest, la o diferență de câteva zeci de mii de euro față de următorul competitor. În caietul de sarcini exista poziția de situri arheologice, eventuale situri arheologice în cazul în care se găsesc, și se și apreciau zonele în care se bănuia că vor apărea. Pe acea poziție Romprest a ofertat zero lei. Desfășurându-se lucrările s-au descoperit aceste situri arheologice”, a declarat, joi, alesul local.

Conform explicațiilor lui Simonis, PMT a instituit o comisie de negociere care să ajungă la un acord cu Romprest despre sumele necesare. „Ce a reușit să facă PMT? A deschis o procedură de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț cu privire la majorarea sumei inițiale a contractului de la cele 34.9 milioane cu 3.8 milioane de lei, sumă care trebuia să ajungă pentru lucrările de la situri arheologice. Formularul de ofertă care conținea devizul pentru aceste lucrări era apreciat la 3.862.060. Comisia s-a întâlnit cu Romprest pe negociere directă fără publicare. Și vă spun cum au decurs pașii de negociere, am procesul-verbal. Din comisie făceau parte Dan Diaconu, Steliana Stanciu, Gabriela Bica, Adina Suciu, Lucreția Schipor, Adina Balogh și Corina Radu (n.r. – conform procesului-verbal, Dan Diaconu nu a participat la această negociere, Culiță Chiș fiind președinte de rezervă, în locul viceprimarului). Comisia propune un preț de 2.4 milioane de lei, Rompres cere 3,8 milioane. Comisia imediat oferă 3.1 milioane de lei. Deci dau 700.000 de lei, dau suma așa… direct. Romprest cere acum 3,82 milioane. În timp ce primăria urcă 700.000 de lei, Romprest scade 3.000 de lei. Comisia spune că-i nu știu ce cu transportul, Romprest spune că nu-i de acord și vrea 3,21 milioane. Mai scade 5.000 de lei Romprest. Comisia oferă 3.7 milioane de lei, iar Romprest spune 3.8 milioane de lei și se încheie aici pe negociere directă, pe atribuire directă, o lucrare de 3.8 milioane de lei pe care, deși au avut-o în caietul de sarcini și au trecut-o cu 0 lei, au reușit să obțină aproape 4 milioane de lei. Practic, s-a majorat suma inițială ofertată de Romprest cu 3.8 milioane de lei plus TVA. (…) Romprest a scăzut 20.000 de lei, iar Primăria a urcat 1.4 milioane de lei. Halal negociatori! (…) Urmează să vedem în baza cărei legi s-a putut face această majorare”, a mai spus Simonis.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

14 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

14 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

14 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

14 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

15 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

15 ore ago