Categories: Invatamant

Jale la simularea Evaluarii Nationale: majoritatea elevilor nu ajung nici la nota 5

Elevii de clasa a VIII-a din județul Timiș au susținut simularea Evaluării Naționale. Din păcate, rezultatele au fost dezastroase, iar cei mai mulți dintre școlarii care de la toamnă ar trebui să meargă la liceu nu au fost în stare să ia nota de trecere.

Aproximativ 5.000 de elevi de clasa a VIII-a din județul Timiș au fost înscriși la simularea Evaluării Naționale. Conform statisticilor întocmite de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, rezultatele nu sunt deloc îmbucurătoare, chiar dacă sunt ceva mai bune ca anul trecut. Astfel, în 2016, 54.05% dintre elevi au obținut medii sub 5 la simulare. 15.55% au reușit să ia între 5 și 5.99, în timp ce 11.42% au obținut medii între 7 și 7.99. Au fost însă și școlari care s-au descurcat mai bine, spre exemplu: 7% au obținut medii între 8 și 8.99, iar 2.13% au medii între 9 și 9.99. La simularea Evaluării Naționale din acest an nu s-a înregistrat nicio medie de 10. Comparativ cu 2015, lucrurile stau ceva mai bine, având în vedere că atunci 58.45% dintre elevi nu au reușit să treacă examinarea.

În ceea ce privește simularea la Matematică, 66.30% dintre elevi nu au fost în stare ia note de trecere, procentul din 2015 fiind de 68.49%. La testul de matematică din acest an, 12.77% dintre școlari au obținut note între 5 și 5.99, iar 6.95%, au luat între 6 și 6.99. Dintre cei care au susținut simularea la matematică, 6.41% au luat între 7 și 7.99, 4.87% au reușit să rezolve subiectul cu note între 8 și 8.99, iar 2.25% au luat între 9 și 9.99. Nota 10 a revenit unui procent de 0.45%. Nici la proba de Limba și Literatura Română lucrurile nu stau cu mult mai bine. 52.33% dintre elevi nu au trecut simularea, iar 16.71% au luat note între 5 și 5.99. 15.12% dintre elevi au obținut note de 6 – 6.99, iar 15.23% au obținut rezultate între 7 și 7.99. Unii școlari s-au descurcat mai bine. Spre exemplu, 11.67% au luat note între 8 și 8.99, iar 5.60%, între 9 și 9.99. Procentul de elevi care a reușit să ia nota 10 la proba de Limba și Literatura Română este de 0.06%. În 2015, 59.57% dintre cei înscriși nu au reușit să treacă de această probă.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

1 minut ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

15 minute ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

57 de minute ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

O oră ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

O oră ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

2 ore ago