Categories: Primăria Timişoara

La pasajul Popa Sapca s-a terminat licitatia, sunt asteptate contestatiile

Licitația pentru lărgirea pasajului Popa Șapcă s-a finalizat, dar abia acum s-a dat drumul perioadei de contestații după licitația electronică. Primarul Nicolae Robu speră ca procedura să nu fie contestată în ultimul moment, la fel cum s-a întâmplat în cazul lucrării de la pasajul Jiul.

„La Popa Șapcă s-a finalizat licitația, raportul procedurii este întocmit, cu toate avizele, inclusiv din partea experților de la Finanțele Publice. Acum începe perioada de 10 zile în care pot fi depuse contestații. Îmi doresc să nu se mai întâmple mizeria care s-a mai întâmplat la Jiul și la alte licitații cu boicotul la adresa Timișoarei”, a anunțat, vineri, primarul Nicolae Robu. Edilul spune că, în ciuda adversarilor lui, care susțin că, de fapt, el nu-și dorește să înceapă șantierele, abia așteaptă să dea drumul lucrărilor. „Hai să vedem, că s-a spus că aș fi mulțumit că nu pot începe lucrările. Păi hai să le începem! Abia aștept să mergem pe teren, să predăm amplasamentul și să vedem cum se va lucra. Îmi asum o lucrare foarte foarte grea în pre-campanie și campanie electorală. Eu contez pe acea populație a Timișoarei care are inteligență, bun simț și respect pentru cei care fac ceva”, a mai declarat Robu. Conform proiectului, strada Popa Șapcă va avea, la finalul lucrărilor, patru benzi, câte două pe sens, dar și piste de biciclete și trotuare moderne, urmând să fie extins și Bd. Antenei. Documentația de licitație pentru această lucrare a fost publicată pe SEAP în luna septembrie 2015. Valoarea estimată a investiției era de 44,2 milioane de lei, fără TVA. Termenul de execuție estimat de proiectant este de 18 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

10 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

12 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

13 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

14 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

16 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

17 ore ago