Primaria vrea sa puna Proclamatia de la Timisoara pe garnizoana!

Pentru ca generațiile viitoare să nu uite! O placă de bronz cu dimensiunile 2,30 x 1,40 m, pe care va fi gravat textul Proclamației de la Timișoara va fi montată pe fațada Comenduirii Garnizoanei din Piața Libertății. Mai trebuie să fie de acord doar consilierii județeni, care vor avea proiectul pe ordinea de zi a plenului de miercuri.

Primăria Timișoara a solicitat CJ emiterea unui acord de principiu pentru amplasarea unei plăci de bronz pe fațada Garnizoanei din Piaţa Libertăţii, clădire aflată în proprietatea instituției conduse de Titu Bojin. „Această operațiune este prevăzută în contractul privind punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în cadrul proiectului «Reabilitarea spațiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timișoara» – Reabilitare, conservare, restaurare și amenajări adiacente informațional-culturale”, se precizează în adresa trimisă de Direcția de Dezvoltare a PMT. Pe această placă, realizată la dimensiunile 2,30 x 1,40 m, va fi trecut integral textul Proclamației de la Timișoara, document adoptat în 12 martie 1990, al cărui punct 8, referitor la lustrație, a făcut istorie în România ultimilor 26 de ani. Conform referatului proiectului, CJ este de acord cu această solicitare, dacă PMT obține toate acordurile necesare din partea Direcției de Cultură și dacă aceeași instituție se obligă să demonteze placa la începutul lucrărilor de reabilitare a Garnizoanei și, ulterior, să o reamplaseze în același loc, la finalizarea acestora. Consiliul Județean Timiș a preluat Garnizoana din Piața Libertății în octombrie 2015, la un an de când a solicitat-o oficial de la Ministerul Apărării Naționale. În principiu, acolo ar trebui mutată biblioteca județeană, dar transformarea vechii garnizoane în centru multifuncțional nu va putea fi suportată integral pe fonduri locale. „Lucrarea nu va putea fi făcută pe fonduri proprii, va trebui să găsim altă o formulă, pentru că valoarea va fi suficient de mare. Vor fi fonduri guvernamentale sau europene”, spunea Titu Bojin, președintele CJ. Clădirea garnizoanei este una dintre cele mai vechi din Timișoara, apărând în 1727 pe planurile orașului, fiind denumită „Generalatul Nou”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate…

4 ore ago

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a…

5 ore ago

Rata șomajului rămâne la un nivel scăzut, constant, în județul Timiș

Luna ianuarie a adus în Timiș un nivel al șomajului la fel de scăzut ca…

7 ore ago

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care…

8 ore ago

Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la…

9 ore ago

Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută…

10 ore ago