Categories: Sănătate

Dupa aproape trei ani, medicii si asistentele de la ATI dau cu subsemnatul in cazul Anca Petrescu

Zeci de medici și asistente de la Spitalul Județean sunt audiați de polițiști, în cazul morții arhitectului Anca Petrescu. Aceasta s-a stins în 2013, în urma unui șoc septic. Anterior, ea suferise un grav accident de circulație, fiind internată la Timișoara. Familia ei susține că moartea ar fi survenit din cauza unei infecții spitalicești.

Arhitectul Anca Petrescu, de numele căreia se leagă Casa Poporului, a murit în toamna anului 2013, la Spitalul Floreasca din București, după ce a intrat în șoc septic în urma unei peritonite. Pe 5 august 2013, ea suferise un grav accident de circulație în apropiere de Izvin. Anca Petrescu a fost internată la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara, unde a stat câteva săptămâni, fiind ulterior transferată la București. La începutul lunii octombrie, Anca Petrescu a intrat din nou în comă, fiind internată la Spitalul Floreasca, unde a și decedat. La trei luni de la moartea arhitectului au apărut și primele acuzații la adresa medicilor. Familia Ancăi Petrescu a dat în judecată atât Spitalul Județean Timișoara și Spitalul Floreasca, cât și personalul care s-a ocupat de tratamentul acesteia. Asta, după ce legistul care s-a ocupat de necropsia în acest caz a declarat că femeia a murit din cauza unei infecții nozocomiale, contractate la Timișoara. „Vorbim despre o combinaţie între un traumatism puternic şi o problemă de spital foarte gravă. Când a ajuns, de la Timişoara în Bucureşti, şansele ei la viaţă erau reduse. După accident, a fost tăiată pe mijloc, pe median, pe la buric, şi acolo s-a infectat cu pioceanicul ăsta care pute îngrozitor şi care se răspândeşte în tot corpul. (…) Când a fost adus la noi, cadavrul Ancăi Petrescu era o bombă biologică”, susținea, în ianuarie 2014, dr. Gheorghe Alexandrescu, citat de ziarul ring.

Managerul SCJUT de la acea vreme, Iulius Jugănaru, respingea categoric orice culpă medicală. „Aceste acuzaţii nu au niciun fundament. Pacienta a fost tratată corect, în condiţiile în care a fost internată în stare foarte gravă, în urma unui accident rutier. Medicii au făcut eforturi importante pentru a-i salva viaţa. La data transferului, a plecat în stare foarte bună, conştientă, cooperantă, echilibrată hemodinamic şi respirator, cu diureză prezentă, cu tranzit intestinal prezent. Nu este corect şi colegial să ne fie aduse astfel de acuze (…) În toate spitalele din Europa există infecţii nozocomiale, însă, repet, nu putem fi acuzaţi de decesul Ancăi Petrescu, având în vedere starea bună în care a plecat de la SCJUT”, susținea Jugănaru. Acum, câteva zeci de angajați ai Spitalului Județean din Timișoara, cu precădere de la ATI, sunt chemați la poliție pentru a da declarații în acest caz. „Sunt mai mulți colegi, în jur de 70, chemați la audieri. Ultimii sunt programați în 20 aprilie. Toți suntem audiați în calitate de martori. Au decurs civilizat și normal audierile”, spune dr. Marius Păpurică, de la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

16 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

18 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

18 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

18 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

18 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

20 de ore ago