Reprezentanții Nilor Group LTD s-au întâlnit, luni după-amiază, cu primarul Nicolae Robu, pentru o primă discuție legată de preluarea clubului Poli Timișoara. S-a întâmplat cu câteva zeci de minute înainte ca alb-violeții să fie bătuți măr la Botoșani. Concluzia discuției: anglo-elvețienii sunt interesați de Poli și vor trimite în curând propunerile lor.
Nilor Group LTD este un grup de investiţii cu activităţi de minerit şi transporturi, care are sediul fiscal în Anglia şi sediul operativ în Elveţia. Zvonurile că Nilor ar fi interesat de preluarea clubului Poli Timișoara au apărut acum aproximativ trei săptămâni, după ce a căzut varianta legată de o potențială investiție la FC Braşov, Datoriile uriașe ale clubului ardelean au determinat însă o schimbare de planuri. La Timișoara s-a trecut acum de faza de zvonuri. Luni după-amiază, reprezentanții Nilor au avut o întâlnire cu primarul Nicolae Robu. Acesta le-a prezentat situația lui Poli și le-a explicat de ce s-a ajuns în faza actuală, în care clubul are datorii și se luptă, la propriu, să supraviețuiască în prima ligă. „Investitorul italian pare serios și interesat la modul real de implicare, fie alături de autoritățile locale, fie de unul singur. Eu am propus modelul de la rugby. Am convenit ca noi să prezentăm situația financiară completă a clubului, iar investitorul potențial să ne trimită apoi un protocol de intenție, cu variantele agreate de el”, a declarat, pentru deBanat.ro, primarul Nicolae Robu. Nu au fost aduse în discuție niciun fel de sume de bani, urmând ca alte detalii să fie puse la punct în perioada următoare. Între timp, Poli a încasat cea mai severă înfrângere din acest campionat, 1-6 cu FC Botoșani, și a „reușit” să ajungă pe penultimul loc al Ligii I.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…