Categories: SocialUltima ora

Primaria si sefii de la Agronomie, acuzati ca au ucis zeci de pui de cioara

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și Primăria Municipiului Timișoara sunt acuzate că ar fi distrus zeci de cuiburi de ciori, omorând și puii de pasăre care se aflau în ele. Mai multe asociații de protecție a animalelor și păsărilor au depus sesizări către IPJ Timiș și la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Timiș. IPJ Timiș a început cercetările.

Conform asociațiilor care au făcut public acest caz, în perioada 9-10 aprilie, USAMVT a tăiat ramurile arborilor din curtea instituției, în care erau în jur de 50 de cuiburi de ciori. Cuiburile ar fi fost însă pline cu pui, păsările găsindu-și astfel sfârșitul. Studenții universității au fotografiat păsările decedate, imaginile ajungând astfel pe rețelele de socializare. „Două zile mai târziu, în 12 aprilie , în Parcul Municipal Timișoara, primăria a dispus aceleași acțiuni pentru distrugerea directă a cuiburilor, cu tot cu puii de cioară în ele, apelând la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat (ISU Banat). De această dată însă, printre cei care au asistat la distrugerea cuiburilor a fost și un cetățean cu simț civic, care a sunat de urgență la 112 și a raportat pe loc ilegalitatea, solicitând intervenția urgentă a Poliției și a Gărzii de Mediu, în vederea stopării acțiunii”, au transmis reprezentanții ONG-urilor.

Martorul susține că s-a încercat intimidarea lui. „Dintre cei cu care am vorbit la telefon, unii au încercat să mă intimideze cu diverse formule arogante și mustrătoare. Mi-au comunicat în mod direct că apelul meu nu este demn de 112, că poliția nu este responsabilă în acest domeniu, că dacă Direcția de Mediu din cadrul Primăriei a dat această dispoziție, ea trebuie respectată, de vreme ce se desfășoară pe domeniul public”, a relatat omul. În aceste condiții, Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare, Asociația pentru Protecția Liliecilor din România, Asociația E-Consult – Satu Mare și Asociația Pet Hope din Timișoara au depus sesizări la IPJ Timiș și la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Timiș. Conform ONG-urilor, „gravitatea distrugerii cuiburilor este dată și de faptul că în coloniile de ciori cuibăresc și alte specii, cum ar fi ciuful de pădure (Asio otus) şi vânturelul roşu (Falco tinnunculus), ambele specii care au un statut de protecţie (…) Încurajăm întreaga comunitate ca în cazul în care observă orice fel de cruzimi împotriva animalelor, să apeleze de îndată la 112 (solicitând poliția), aceasta fiind obligată să intervină, conform prevederilor legale aplicabile”.

Potrivit unor reprezentanți ai ISJ Timiș s-a deschis doar penal în acest caz și se fac cercetări. Se pare însă, că astfel de dosare se încheie cu clasare, pentru că legea invocată de asociații nu se aplică zonelor de agrement, respectiv parcurilor, așa cum este cazul de la Timișoara. Primarul Nicolae Robu spune că nu știe detalii, dar distrugerea cuiburilor este una dintre puținele soluții care funcționează în cazul ciorilor. „Nu știu ce se întâmplă la nivel de detaliu, știu doar că una dintre soluțiile care produc rezultate, și nu sunt multe, este și distrugerea cuiburilor. Nu mă ocup de distrugerea cuiburilor, habar nu am când și în ce condiții se face distrugerea cuiburilor. Vreau însă să spun răspicat: vreau ca parcurile Timișoarei să fie ale oamenilor și nu ale ciorilor”, a declarat edilul. Primăria duce, de mai mulți ani, o luptă acerbă împotriva stolurilor de ciori care își fac veacul în parcul din spatele Catedralei Mitropolitane. Pentru scurt timp s-au folosit aparate cu ultrasunete, care au funcționat o vreme, însă apoi ciorile au revenit.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

14 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

16 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

17 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

17 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

18 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

18 ore ago