Categories: Invatamant

Teatru politic si dezbatere despre droguri si sex pe bani, la Universitatea de Vest

Un experiment interesant este programat, în această săptămână, la Universitatea de Vest. Este vorba despre „Voi n-ați văzut nimic”, un spectacol de teatru politic care atrage atenția asupra marginalizării sociale.

Asociația Carusel, alături de echipa spectacolul „Voi n-ați văzut nimic”, formată din Alex Fifea, Cătălin Rulea și David Schwartz, invită studenții Universității de Vest, dar și publicul timișorean, la un spectacol de teatru politic. Acesta are loc miercuri, 27 aprilie, de la ora 12,30, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, sala 501, și va fi urmat de o dezbatere care pleacă de la teme precum abuzurile asupra grupurilor sociale celor mai vulnerabile, stigmatizarea consumatorilor de droguri și posibilele soluții la aceste probleme.

Spectacolul „Voi n-ați văzut nimic” este rezultatul unei cercetări de aproape un an întreprinsă de Alex Fifea plecând de la circumstanțele morții lui Daniel Dumitrache. În vârstă de 26 de ani, acesta era parcagiu în centrul vechi din București și a fost ucis în Secția 10 Poliție. Sărăcia, lipsa accesului la educație, consumul de droguri, cazierul sunt tot atâtea motive pentru ca drepturile sale elementare să fie anulate în fața abuzului de putere al poliției. Dezbaterea de după spectacol își propune să interogheze posibilele răspunsuri sau soluții la una dintre realitățile cu care unele dintre persoanele fără adăpost, lucrătoarele sexuale, parcagiii sau cerșetorii se confruntă – consumul de droguri. Violența este principalul mecanism de control prin care poliția apără conservarea actualelor structuri de clasă și raporturi de putere. Asociația Carusel este o organizație neguvernamentală care acordă sprijin celor mai vulnerabile persoane.C arusel sprijină cu precădere persoanele consumatoare de droguri și alcool, cele care practică sexul comercial sau care au parteneri sexuali multipli și, în general, persoanele care se află la risc de îmbolnăvire, marginalizare și excluziune socială. Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

6 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

8 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

10 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

11 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

14 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

15 ore ago