A murit Poli, traiasca Politehnica!

Oare de câte ori a murit Poli în istoria de peste 90 de ani? De multe ori. Doar în istoria recentă am asistat la vreo trei, dacă nu chiar mai multe. Și nu vorbesc în accepțiunea juridică și nici în cea biologică. A murit și atât. A murit înainte să o preia Claudio Zambon. A mai omorât-o italianul o dată. Apoi Marian Iancu a ridicat-o de două ori vicecampioană, ca să aibă de unde să se prăbușească. Cu bune intenții, primarul Robu a încercat în 2012 o nouă resuscitare, numai că a mers pe o cale diferită cu cea a fanilor, iar din acel moment ceasul a ticăit. În ambele tabere s-a așteptat să moară cealaltă „Poli”. Fotbalul timișorean a ajuns o junglă măcinată de canibalism. Ieri-astăzi s-au închis jocurile în fotbalul timișorean. Mai întâi, ASU Politehnica, echipa universității tehnice și a fanilor, a promovat matematic din C în B. Ieri, ACS a încheiat socotelile cu prima ligă, ajungând tot în B, după înfrangerea de pe teren propriu cu FC Botoșani. A mai murit o Poli. Unii ar spune că asta n-a fost niciodată Poli. Alții au văzut pe Poli pe „Dan Păltinișanu” și se așteaptă ca zilele să aducă Politehnica pe același stadion.

Tot timpul am spus că Poli e acea echipă care va juca pe „Dan Păltinișanu” și am considerat că orgoliul și ambiția tifosilor sunt frumoase, dar nu foarte necesare în fotbalul ăsta fără de virtuți în care trăim. Multe s-au petrecut lăsând răni între cele două tabere. Banii municipalității s-au dus spre ACS, apoi a intervenit scandalul cu Curtea de Conturi și blocajul finanțării echipei de primă ligă. Dincolo n-au fost bani, dar ASU Politehnica a avut de departe un management mai eficient, a fost o echipă cu mult mai multă viață, motiv pentru care liderii care s-au implicat merită felicitări. Deși avem un final de film, cu învingători și învinși, să nu ducem, totuși, discursul spre o vorbă goală. ACS a pierdut lupta nu cu ASU, ci cu prima ligă, cu managementul politic (cum altfel?) defectuos, dar nu vom ști ce-ar fi fost dacă milioanele de la consiliul local ar fi ajuns la echipă. Cum, probabil, nu știm nici dacă ASU va mai impresiona fără finanțare municipală într-o competiție grea, cum este liga secundă, însă aceste îndoieli nu-și mai au rostul acum.

Timișoara are două echipe cu același nume în Divizia B, iar asta este o mare porcărie. Suntem în situația țigăniei de la Craiova, iar acest lucru nu trebuie lăsat să se petreacă, măcar prin intervenția decidenților politici. Misiunea viitorului primar, una dintre ele, este ca fotbalul timișorean să caute promovarea cu o echipă, nu să se autodistrugă cu amândouă, într-o rivalitate absurdă care să disipeze resursele în două proiecte perdante. Nu știu cum se va face, dar trebuie să se facă! Cu negocieri și printr-un dialog dus dincolo de „ba pe-a mă-tii!”. Poate păstrând componenta privată și cu suport financiar punctual și bine controlat din partea municipalității. Păstrând în competiție ambele echipe n-am face decât să îndepărtăm pe unii poliști de o Poli, iar pe alții, de cealaltă, cum s-a întâmplat până acum. Publicul timișorean se poate regăsi pe stadion și cu miile fanilor ASU, și cu miile „sămânțarilor” ACS, iar grosul care habar n-are cine este de vină că s-a ajuns aici, publicul „în adormire”, va reveni cu siguranță atunci când la Poli vor apărea și rezultatele. Nici n-ar mai conta pentru iubitorul de fotbal din Timișoara că ediția viitoare unii trebuiau să joace în dungi verticale, iar ceilalalți, în orizontale. Să se joace în coțche, dar să se joace fără ură.