Categories: Primăria Timişoara

Am avut lalele, acum avem… balarii! Cum arata Parcul Justitiei / FOTO

Ne-am lăudat cu superbele covoare de lalele și narcise din Parcul Justiției, apoi… am uitat că există! După ce florile s-au uscat, parcelele au fost lăsate de izbeliște, fiind invadate acum de buruieni crescute într-o veselie. Se întâmplă chiar peste drum de primărie! UPDATE: Reprezentanții PMT spun că plivirea buruienilor va începe în scurt timp.

Parcul Justiției în noua sa formă a fost inaugurat oficial la finele lunii decembrie 2015, după aproximativ patru luni de muncă și costuri de 460.000 de euro. Proiectul de reabilitare a prins ultimul tren de finanțare pe fonduri europene, contractul fiind adjudecat de SC Lovrintim. S-au schimbat rețelele de utilități, s-a montat un sistem de irigare și au fost refăcute aleile. În plus, au fost montate rulouri de gazon, pe peluză fiind, în sfârșit, permisă șederea. „Se va putea sta pe iarbă, trebuie să ne scoatem din cap tot felul de restricții (…) De ce facem amenajări? Ca să ne simțim bine, deci trebuie să avem dreptul să călcăm pe iarbă, să ne culcăm pe iarbă, să stăm la soare”, spunea primarul Nicolae Robu, la deschiderea oficială a parcului care, în noua amenajare, nu mai are nici gard. În Parcul Justiției a fost prevăzută și „crearea unor insule multicolore de flori bulboase”, adică lalele, narcise și ghiocei, aproximativ 110.000 la număr.

Odată cu venirea primăverii, lalelele și narcisele din Parcul Justiției au înflorit și au devenit principala atracție a centrului orașului. Rețelele de socializare au fost invadate de sute și sute de fotografii care au surprins explozia de culori de peste drum de Primăria Timișoara, iar edilii n-au ratat ocazia de a se lăuda cu acest spațiu. Numai că, așa cum orice minune durează trei zile, și florile… trec, pentru că așa e legea firii. S-a întâmplat și în Parcul Justiției, unde, rând pe rând, narcisele și lalelele s-au stins, lăsând în urmă promisiunea unei noi „invazii” în primăvara viitoare. Ce a urmat se poate vedea cu ochiul liber la o simplă plimbare pe aleile frumos reabilitate. Locul florilor a fost luat de… buruieni zdravene, care cresc în voie. E foarte posibil ca aici să apară și celebra ambrozie, despre care unii alergici spun că și-a făcut deja loc… UPDATE: Reprezentanții PMT spun că lucrările nu s-au putut face din cauza vremii nefavorabile, dar promit că situația va fi remediată. „Pentru ca bulbii de lalele să se maturizeze este necesar ca planta să fie lăsată în teren. Din păcate, numărul mare de lucrări din această perioadă, precum și ploile dese și abundente nu au permis executarea lucrărilor de plivit a rabatelor cu bulboase. De îndată ce timpul va permite, aceste lucrări vor fi executate de urgență”, spun cei de la primărie.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

37 de minute ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

3 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

7 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

7 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

8 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

8 ore ago