Amenajarea de la Balta Lămâița stă pe loc de luni bune. Zona arată părăsită, pe șezlongurile montate deja stând câteva pensionare, care speră ca șantierul să se încheie măcar la… toamnă! Există un nou diriginte de șantier, dar nu se știe totuși când ar putea fi reluate lucrările. Niciuna dintre părți nu poate preciza exact acest lucru.
Reconstrucția ecologică a început în primăvara lui 2015, durata de execuție fiind estimată la opt luni. Proiectul de două milioane de lei prevedea amenajarea terenului şi a bălţii, igienizarea luciului de apă, montarea de bănci, pergole și coşuri de gunoi, construirea unui ponton, a unei fântâni de apă și a unei cişmele, montarea de corpuri de iluminat fotovoltaice, dar și desenarea de alei. Executantul este Kasdum-GF, o firmă din Drobeta Turnu Severin. Lucrarea, devenită celebră în întreaga țară după ce băncile au fost montate în… spatele unui gard, nu e gata nici acum. „La Balta Lămâița a fost de vină și proiectantul, apoi a fost de vină și dirigintele de șantier (…) cred că acestui om trebuie să i se retragă pur și simplu dreptul de a fi diriginte de șantier, dincolo de CV-ul său cu care se laudă și poate că are cu ce să se laude din tinerețe, dar la ora actuală este complet depășit (…)Sunt lucrări de valoare foarte mare făcute la Balta Lămâița. Firma ar dori să fie plătită, dar nu se poate, pentru că nu se fac evaluările situațiilor de lucrări și nu se dă undă verde de la diriginte”, explica, în luna martie, primarul Nicolae Robu.
Între timp, există un nou diriginte de șantier, dar lucrarea bate în continuare pasul pe loc. În zonă puteau fi văzuți, joi, trei muncitori cu jachete inscripționate „Confort SA”, care își luau prânzul tacticos pe bănci. În rest… câteva pensionare ieșite la soare, care speră ca șantierul să se încheie măcar la toamnă! Când se va lucra efectiv e greu de spus. Cele două părți – primăria, respectiv constructorul – nu par să fi ajuns 100% la un numitor comun. „A fost semnat un act adițional, contractul, care a expirat în luna februarie, fiind prelungit cu 60 de zile, aexact perioada în care au fost sistate lucrările, din cauza intemperiilor. Actul a fost semnat cu obiecții din partea Kasdum, constructorul spunând că se va apuca de lucru doar după ce vor fi plătite situațiile de lucrări prezentate până acum. Noi vom putea emite ordinul de începere a lucrărilor numai după ce dirigintele de șantier confirmă că lucrările efectuate corespund din punct de vedere valoric, cantitativ și calitativ. În plus, sunt facturi emise pentru perioada în care nu exista contract valabil”, susțin reprezentanții municipalității. De cealaltă parte, cei de la Kasdum-GF afirmă că așteaptă să fie plătiți. „Primăria a angajat un nou diriginte de șantier, acesta a luat deja contract cu lucrarea, a verificat situațiile. Sunt înaintate situațiile de lucrări la primărie (…) Avem lucrări executate, făcute pe deviz, în valoare de aproximativ 1,4 milioane de lei, trebuie plătite. Vizavi de actul adițional de prelungire pentru 60 de zile, aici am avut și noi o condiționare vizavi de plata lucrărilor. În momentul în care avem plătite lucrările executate, noi ne angajăm să finalizăm în 60 de zile”, au explicat constructorii.
Invalid Displayed Gallery
O nouă partidă, o nouă „capodoperă”, în Sala IK Ghermănescu din Lugoj, acolo unde s-a…
Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de…
Un accident banal, care putea fi însă unul cu consecinţe nefaste a scos la suprafaţă…
Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru…
Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu!…
La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul…