Mare dreptate are consilierul PSD Ioan Mateescu atunci când zice, într-un material publicitar de campanie, că „o jucărie stricată” numită ACS Poli a păpat din banul public o grămadă de bani. „Jucărie stricată” a lui Nicolae Robu, a mai subliniat pesedistul, subliniind de asemenea și câteva puncte slabe ale proiectului. Campania de achiziții catastrofală, politica plecărilor de la club, antrenori, lipsa preparatorilor, aș mai adăuga eu. Toate astea au făcut ca proiectul „AC Recaș nu e Poli” să fie un faliment total, motiv pentru care primarul liberal nu mai aduce vorba de el, iar pesediștii se grăbesc să învârtă cuțitul în rană. Nu că i-ar interesa, ca partid, dar este campanie electorală și trebuie să-i înțelegem.
Când îi dau dreptate consilierului Mateescu nu o fac ironic și nici înciudat de eșecul unui proiect pe care l-am susținut ca polist ce vrea să vadă meciurile de acasă pe arena „Dan Păltinișanu”. Asta este, mergem mai departe, vorba Regelui Hagi. Numai că, înainte de a merge mai departe la îndemnul regelui fotbalului românesc, aș vrea să-i vorbesc consilierului Mateescu despre un întreg peisaj politic în care ACS Poli a funcționat ani buni. La consiliul local a fost blocaj PSD, în buna datină a bipolarismului practicat de acest partid în diferite domenii de activitate. Însă la CJ am avut o implicare inițială destul de entuziastă. Și nu mă refer neapărat la Titu Bojin care a trădat și care astăzi poate fi atacat de PSD pentru o autocritică fățarnică. Vorbesc acum de grupul de consilieri județeni PSD, care a votat când a fost cazul alături de cauza fotbalistică.
I-aș mai aminti consilierului local Mateescu și despre episodul Curtea de Conturi. Nu pentru a băga mâna în foc că astăzi am fi fost într-o situație mult mai bună fără acea piedică pusă vreme de un an, ci pentru a arăta că o competiție nu mai e fair-play dacă la Voluntari și Iași avem fotbal PSD pe bani publici, iar la Timișoara amicul senatorului Ilie Sârbu a trimis, „acasă în Banat”, potera Curții de Conturi cum n-a mai făcut-o această instituție centrală niciunde în țară. Și câte altele, printre care ocuparea organigramei la ACS Poli pe criterii de algoritm politic, cu oameni ai liberalilor, dar și cu „pricepuți” ai PSD, că doar de aia ați câștigat alegerile împreună, sub sigla USL, să faceți praf ideea de fotbal în Timișoara.
OK. Astea sunt deja istorie și era bine să le amintim. M-ar bucura însă mai tare să aflu din materialele de propagandă electorală viziunea PSD despre fotbalul timișorean după apocalipsa ACS. Ce ar vrea să facă PSD dacă ar câștiga consiliul municipal și dacă ar avea primar pe dr. Florică Bîrsășteanu, unul dintre sponsorii privați ai ASU Politehnica. E un secret sau nu aveți astfel de proiecte? Poate ca mine, o grămadă de alegători ar vrea să știe cum vede PSD fotbalul, de exemplu în Liga a II-a, seria Vest, ediția 2016/2017. Așa frumos, pe puncte, nu vrăjeală. ACS va mai exista? Sau, pe fondul lipsei de bani și al degringoladei de la club, se va decide reorientarea sprijinului financiar, „pe proiect” și în baza unei legislații așteptate în toamnă, în favoarea ASU Politehnica? Sau poate că municipalitatea nu se va mai implica deloc și va lasă dezvoltarea fotbalului sectorului privat, poate puțin „impulsionat” prin mecanismele de partid binecunoscute? Sau oricare altă variantă, numai să fie spusă cu curaj, domnilor de la PSD și PNL.
Da, lipsa de curaj pe tema fotbalului e evidentă și în tabăra lui Nicolae Robu. Și acolo e a naibii de anormală lipsa de informații despre un club cu finanțare publică. Clubul ACS se destructurează, iar patronul politic principal nu spune nimic. Va mai exista clubul la anul? Dacă răspunsul e „Da”, atunci să aflăm și noi pe ce variantă organizatorică. Tot pe asociație nonprofit, ca până în prezent, și blocați la finanțare publică până se schimbă legea? Sau pe CSM, clubul municipal ce a înglobat baschetul, rugby și handbal, în principal? Dacă se păstrează actuala formulă, din ce sume se plătește pregătirea pentru noul sezon, fie el și de B, ca să nu mai întreb cum scăpăm de penalizări pentru neplata salariilor în actuala ediție de campionat? Toate acestea trebuie spuse, chiar dacă nu cu același entuziasm cu care Nicolae Robu marca pe Facebook puținele victorii ale echipei, în urmă cu jumătate de an.
Ar mai fi o informație de dezmințit, că de confirmat n-o va confirma nimeni în acest moment. Câțiva dintre cei 14 tifosi ACS Poli din peluza sud a stadionului DP sunt neliniștiți că primarul Nicolae Robu ar fi făcut pace cu cei care susțin fenomenul ASU Politehnica. Gurile rele spun chiar că primarul și-ar fi asumat eșecul în fața liderilor ASU, înainte de a discuta planuri de viitor pentru liga a doua. Eu nu pun bază pe aceste vorbe, fie și numai pentru faptul că Nicolae Robu și-ar fi recunoscut greșelile, ceea ce, în mod evident, nu-i stă în obișnuință. Lăsând gluma la o parte, n-ar fi deloc rău ca aspiranții la funcția de primar să-și facă publică orientarea din punct de vedere fotbalistic. ACS, ASU sau ACS-ASU? Vai, de ce? Credeți că e riscant?
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…