Categories: Social

S-a deschis sezonul la rugi in Timis! / PROGRAM

După 40 de zile de post, timișenii au dat startul la petreceri. Primele rugi au avut loc chiar în prima zi de Paște, iar distracția va fi în toi și în următoarele săptămâni, în mai multe sate din Timiș. Atenție însă: polițiștii vor fi și ei la datorie, pentru a preveni incidentele.

Sezonul de rugi în Timiș s-a deschis, ca de obicei, chiar în ziua de Paște. Se anunță petreceri mari, care să facă uitate cele 40 de zile de post. Gospodarii se pregătesc de oaspeți, iar mesele vor fi pline de bunătățuri. Mare atenție însă: pentru a preveni scandalurile, polițiștii și jandarmii vor fi în număr mare pe străzile și șoselele din județ.

Programul rugilor din luna mai
1-2 mai
Parța – Zilele comunei Parța

2 mai
Balinț – Balinț și Târgoviște
Bethausen – Cliciova

2-3 mai
Belinț

6 mai
Recaș – Petrovaselo și Stanciova (Sf. Sava)
Checea – Ruga Ortodoxă Sârbă
Remetea Mare – Ianova – Izvorul Tămăduirii
Tomești – Hramul Mănăstirii „Izvorul lui Miron” Românești
Topolovățu Mare – Cralovăț – Sf. Gheorghe sârbesc

8 mai – Paștile Mici – Duminica Tomii
Gătaia – Colonia
Recaș – Izvin
Săcălaz – Beregsău Mare

9 mai
Giarmata – Cerneteaz

21 mai – Sf. Constantin și Elena
Peciu Nou – Diniaș – Ruga românească
Saravale – Saravale
Tomești – Luncanii de Sus – Hramul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului”
Variaș – Sânpetru Mic
Variaș – Variaș – Ruga ortodoxă sârbă

22 mai
Becicherecu Mic – Ruga Ortodoxă Sârbă
Cenad – Cenad- Hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe
Peciu Nou – Diniaș – Ruga sârbească
Sânpetru Mare – Sânpetru Mare – Ruga ortodoxă sârbă

5 iunie
Fibiș – Fibiș

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

O oră ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago