Categories: Primăria Timişoara

Strada Podeanu e, in sfarsit, terminata! Trei luni s-au facut un an, din cauza utilitatilor / FOTO

Circulația pe strada A. P. Podeanu a fost deschisă oficial, la finalizarea lucrărilor de modernizare a zonei. Șantierul, început în vara lui 2015, ar fi trebuit încheiat în trei luni, însă a fost nevoie de aproape un an. De vină au fost rețelele de utilități „neprevăzute”, care ar fi dat peste cap planurile primăriei și ale constructorului. Strada are aproape un kilometru lungime.

În iulie 2015, primăria preda către firma arădeană Sylc Con Trans strada A. P. Podeanu, în vederea lucrărilor de modernizare. .„Vrem să lărgim strada la patru benzi, să creăm piste de biciclete și trotuare pe ambele părţi, să amenajăm circa 230 de locuri de parcare, să amenajăm în zona Bazei 2 o parcare pentru 82 de biciclete și spații verzi”, declara, la vremea respectivă, primarul Nicolae Robu. Inițial, termenul de finalizare era de trei luni, dar, din cauza unor probleme cu utilitățile, în special energie electrică, șantierul s-a încheiat abia acum, iar recepția urmează să fie semnată în aproximativ două săptămâni. Edilul e foarte mândru de ce a ieșit, chiar și cu atâta întârziere. „Aici am demolat vreo 200 de garaje care stricau tot aspectul zonei și ocupau o bună parte din domeniul public în mod neavantajos pentru cetățeni. La suprafață s-au amenajat patru benzi de trafic auto și, pe fiecare parte, trotuare și piste de biciclete. Pe fiecare parte a străzii s-au plantat tei și salcâmi. S-a amenajat un număr mare de locuri de parcare: 230 pentru autoturisme și 82 pentru biciclete. A durat aproape un an tot ce s-a făcut aici, lucrările au fost complexe, s-a lucrat inclusiv la rețeaua de utilități. Erau planificate trei luni de lucrări, dar între timp a intervenit sezonul rece, care nu era avut în vedere. Pe un tronson au apărut elemente neprevăzute, rețele electrice ale Enel, care au trebuit mutate. Au fost descoperite în subteran tot felul de rețele de utilități care nu figurau în nicio documentație”, a declarat, marți, edilul.

E gata, în sfârșit, și amenajarea din jurul stadionului „Dan Păltinișanu”. Aceasta a început în august 2015 și a fost întârziată tot de rețelele de utilități. „A fost tot o lucrare complexă. Cetățenii erau terorizați de cursele nocturne, mai ales de mașini. Am luat decizia să închidem accesul mașinilor, iar acum avem un set de patru piste de câte 2,25 metri lățime, o bandă de 9 metri amenajată, pe care se circulă cu bicicleta, cu rolele, cu skateboardul, se aleargă. Sunt plantați copaci din patru în patru metri, un total de 353 de salcâmi cu o eflorescență mov rozalie. Locuri de parcare în jurul stadionului sunt 413, înainte erau sensibil mai puține”, a mai spus primarul. Vestea bună este că toate aceste locuri de parcare, inclusiv cele de pe Podeanu, sunt în regim gratuit, nefiind incluse în sistemul Timpark. Cele două lucrări au costat, împreună, aproximativ două milioane de euro. Amenajarea de pe Podeanu a fost 1,5 milioane de euro, iar cea din jurul stadionului, 450.000 de euro, fiind executată de SDM. Strada Podeanu este acum deschisă circulație de la un capăt la altul, însă au apărut deja primii nemulțumiți. Niște trecătoare i-au strigat primarului că ar trebui să treacă cu mașina pe acolo, să vadă ce „valuri” are strada…

Invalid Displayed Gallery

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Autoturism de lux în valoare de 200.000 euro căutat de autoritățile din Italia, descoperit la PTF Moravița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, au depistat…

3 ore ago

Aquatim pregătește preluarea rețelelor de apă canal din Lugoj, de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie, Aquatim va prelua activitatea de apă și canal și de la…

7 ore ago

Când armele au tăcut și mingea a „vorbit”! Miracolul fotbalistic din timpul Războiului cel Mare

Multă lume s-a întrebat de ce joacă britanicii fotbal de Crăciun, când la ei se…

8 ore ago

Cum va fi vremea în prima și în a doua zi de Crăciun

Vremea se răcește ușor și se menține posomorâtă. Izolat vor cădea precipitații, la început sub…

10 ore ago

Scrisoarea pastorală de Crăciun a lui †IOAN, episcopul greco-catolic de Lugoj

Iubiți frați întru Hristos, Preacucernici Părinți, Dragi credincioși, Cu harul Bunului Dumnezeu am ajuns la…

11 ore ago

Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop diecezan

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2024 Iubiți Frați și Surori în Cristos, De Crăciun…

11 ore ago