Reprezentanții Primăriei Sînandrei au pornit o campanie pentru recuperarea banilor de la datornici. Există aproape 400 de dosare de executare silită în pregătire. Una dintre cele mai mari cifre restanțe este de 500.000 de euro, datorie a unei firme. Primarul comunei susține că aceasta face tot posibilul să nu plătească.
Comuna Sînandrei este campioană la executări silite. Vorbim despre nu mai puțin de 370 de dosare deschise, administrația încercând să recupereze din restanțe. Primarul Claudiu Coman susține că nimeni nu este scutit de achitarea datoriilor. Cea mai mare pagubă vine însă din partea firmei Terminal West SRL, care ar avea legături cu omul de afaceri Nicolae Mann. Aceasta ar avea de plătit 500.000 de euro către primărie. Totuși, pentru a evita plata, firma a făcut o cerere de intrare în insolvență, aceasta fiind soluționată chiar a doua zi. „Primăria Comunei Sînandrei a pornit această acțiune și sunt în lucru sute de dosare, de la cele mai mici datorii, la cele mai mari. Avem și datorii de 1.000 de lei, dar o avem și pe cea de 500.000 de euro a firmei Terminal West SRL în spatele căreia se află Nicolae Mann. El a încercat să facă orice ca să nu plătească. S-a lucrat împotriva mea înainte de alegeri ca să pierd. Am câștigat la un scor foarte mare, iar la trei zile de la alegeri firma a intrat în insolvență, doar ca nu mai poată să fie executată. El (n.r. – Nicolae Mann, condamnat într-o primă instanță pentru fapte de corupție) voia neapărat să pună mâna pe comună”, a declarat Coman. Mai multe detalii despre scandalul dintre Primăria Sînandrei și firma datornică găsiți aici.
Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de…
Partidul Național Liberal are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă…
În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui…
Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…
CS Vâlcea a obținut un succes important în cursa pentru locurile de play-off într-un meci…
În perioada 27-28 martie a avut loc cea de-a VI-a ediție a Turneului Internațional de…