Categories: Zâmbete amare

Cui ii e frica de „Iohanas” Sandner?

Indiscutabil, cea mai reconfortantă știre a ultimelor zile a fost condamnarea definitivă la peste șapte ani de închisoare a baștanului Ionelaș Cârpaci. Sentința a prevăzut că liderul țiganilor trebuie să dea primăriei 325.000 de euro și să înapoieze o vilă. Bucuria inițială a fost însă umbrită imediat de o altă veste. Și anume că, exact înainte de sentință, Ionelaș Cârpaci și-a scos pașaportul cu numele de Ionel Sandner și a fugit în „Jărmania”. Și nimeni nu l-a oprit că – deh! – e cetățean german și are drepturi europene. În mod normal, în perioada următoare, autoritățile române vor încerca, măcar formal, să-l aducă înapoi pe baștan. Numai că aici ar fi o problemă. Se știe că genul de oameni precum Cârpaci sunt foarte buni povestitori, dacă îi strângi puțin cu ușa. Nu știu cât pot să scrie sau dacă știu să pună pe o hârtie mai mult decât degetul, dar la povestit nu-i bate nimeni. Iar având în vedere acest lucru, oare cui i-ar conveni ca baștanul să-și dea drumul la gură?

Hai să-i vedem pe foști și poate actuali lideri din Primăria Timișoara. Oare ei au vreo vină fiindcă, rând pe rând, precum piesele de domino, case și vile din centrul orașului au ajuns pe mâna lui Ionelaș, dar și a altora ca el, Vișinel, Cireșel, Ghiocel etc? În condițiile în care e greu de crezut c-ar fi descendenți ai unor familii din high-life-ul Timișoarei interbelice… Cum vor explica cei care au condus orașul că, în cazul unităților spitalicești ajunse pe mâna țiganilor, primăria n-a anunțat instanțele judecătorești că e vorba de spații cu destinație sanitară, caz în care legea nu obligă la restituirea în natură, ci la obligații reparatorii? Cum vor explica că nu s-a aplicat clauza de preempțiune și nici nu s-au cerut vreodată comisii rogatorii care să verifice în alte țări documentele cu care Ionelaș și-a însușit imobilele? Prin urmare, cei din primărie chiar își doresc ca Ionelaș să fie repatriat?

Dar polițiștii care n-au mișcat un deget atunci când alde Cârpaci scoteau oamenii din case cu mizerii și scandaluri înfiorătoare? Oare îl așteaptă pe baștan? Ei, care au vegheat ani la rândul să nu se întâmple ceva cu palatele de neam prost, au supravegheat parangheliile țigănești și le făceau coloane oficiale la înmormântări. Dar oare angajații de la Cartea Funciară sunt nerăbdători să se întoarcă Ionelaș și să se pună pe povestit? Ei, care s-au întors cu spatele atunci când se produceau tot felul de ilegalități în acte. Dar notarii cu nume din Timișoara care au parafat tot felul de șmenuri imobiliare în favoarea lui Ionelaș and co?

Chiar se roagă acum să se întoarcă acesta? Dar procurorii care n-au instrumentat niciun caz, deși toată lumea urlă de ani buni că în Timișoara și-a întins tentaculele o adevărată mafie imobiliară de etnie țigănească? Oare au și ei emoții? Dar judecătorii care au retrocedat imobile pe bandă rulantă pe baza unor acte cel puțin dubioase vor să povestească Ionelaș care e prețul unui magistrat? Dorm oare bine noaptea, după ce au împărțit ani la rândul dreptatea în funcție de cine dă mai mult? Nu în ultimul rând, foarte multe personaje din așa-zisa „lume bună” a Timișoarei, oameni de afaceri, politicieni, care se băteau pe burtă cu Ionelaș, trag speranțe acum ca țiganul să fie adus acasă? Puțin probabil. Autoritățile statului român cică vor încerca să-l aducă înapoi pe Herr Sandner. Dasr oare câți reprezentanți ai statului român din Timișoara chiar își doresc acest lucru?

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

12 minute ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

28 de minute ago

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

2 ore ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

2 ore ago

Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025

De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…

3 ore ago

Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș

Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…

3 ore ago