Categories: Politicieni

Grapini a demisionat din functiile de partid: Raman umanista, dar e bine sa stii cand sa te opresti

Maria Grapini, unul dintre membrii de bază ai Partidului Puterii Umaniste, a decis să renunțe la toate funcțiile de partid. Europarlamentarul nu mai are de gând să candideze la nicio funcție în cadrul congresului PPU. Ea spune că i-a fost foarte greu să ia această hotărâre. Grapini mai are de stat trei ani în Parlamentul European.

„Am luat decizia de a mă retrage din funcțiile pe care le dețin în cadrul Partidului Puterii Umaniste – Social Liberal și nu voi candida la nicio funcție în cadrul congresului partidului. Rămân membru al PPU-SL și voi face politici publice până în 2019, de la Bruxelles, în calitatea mea de europarlamentar, și mă voi dedica muncii mele de acolo, însă voi rămâne o susținătoare a doctrinei umaniste”, a transmis Maria Grapini, într-un comunicat de presă. Grapini a fost președinte al Partidului Conservator Timiș și vicepreședinte la nivel național. Ea a ales însă să pună bazele unui nou partid, PPU, nefiind de acord cu fuziunea dintre PC și ALDE, care a avut loc în 2015. La alegerile locale, PPU Timiș, organizație condusă până recent de Maria Grapini, nu a reușit să intre în Consiliul Local Timișoara și nici în Consiliul Județean Timiș. În restul județului, PPU s-a ales cu 15 consilieri în Buziaș, Bara, Balinț, Bethausen, Boldur, Darova, Giera, Giulvăz, Moravița, Nădrag, Remetea Mare, Sânmihaiu Român (doi consilieri), Tomești și Voiteg.

Maria Grapini a explicat, pentru deBanat.ro, de ce a decis să demisioneze. „Proiectul meu a fost până la alegerile locale. Mai am trei ani în Parlamentul European, nu pot să mă ocup și de una, și de alta. Rămân în partid, dar nu o să mai candidez. (…) Unii colegi au făcut presiune, să zicem așa, să mai candidez, dar eu știu ce am spus de la început. Oricum, rămân umanistă. (…) Vom avea o întâlnire cu liderii județeni în 2 iulie, unde o să stabilim și criterii… Trebuie să-și dorească și să și poată oamenii aceștia. De aceea am spus că este foarte important ce fel de oameni se vor selecta în partid. Nu știu cum se face că în toate partidele se întâmplă să intre și oameni care vor să ducă partidul într-o altă direcție. Dar așa cum e scrisă platforma acum este foarte bună și trebuie dusă înainte. Eu susțin același lucru: nu pot să accept dacă facem rabat de la criteriile de calitate și moralitate și am spus părerea și față de Piedone. Nu neapărat (n.r. – a demisionat din funcții și din cauza neînțelegerilor din partid), de când am pornit proiectul am zis că până la alegerile locale. Mi-a fost foarte greu să iau decizia. Nu vreau să-i dezamăgesc pe oameni, dar am spus că nu voi continua. E bine să știi când să te oprești”, a declarat Grapini.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago