Categories: Justitie

Ionelas Carpaci, sapte ani de inchisoare si peste 1,5 milioane de euro de platit

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) l-au condamnat definitiv pe Ionel Sandner pentru mai multe infracțiuni. Acesta va trebui să stea după gratii peste șapte ani și să plătească daune materiale în sumă foarte mare.

Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat, în luna ianuarie, pe Ionel Sandner, mai bine cunoscut drept Ionelaș Cârpaci, la zece ani și patru luni de închisoare. Sentința a venit într-un dosar în care Cârpaci a vândut către S.C. Ital Rom Construcții S.R.L. un teren pe care l-a obținut cu acte false de la Primăria Timișoara, în perioada în care instituția era condusă de Gheorghe Ciuhandu. Sentința a fost contestată însă la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar miercuri judecătorii au decis. Cârpaci-Sandner a fost condamnat la șapte an și două luni de închisoare, dar și la plata unor daune materiale de 1,5 milioane de euro către S.C. Ital Rom Constructii S.R.L. În acest dosar, Cârpaci a fost acuzat de instigare la uz de fals în formă continuată, uz de fals în formă continuată, folosire a instrumentelor oficiale false în formă continuată, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu în formă continuată, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată. Familia Cârpaci deține peste 140 de proprietăți în Timișoara, multe dintre ele fiind situate în zona centrală a orașului.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

3 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

6 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

7 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

10 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

10 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

11 ore ago