Categories: Politicieni

Popoviciu, despre majoritatea de la CJ: Sa vedem primul plen si mai vorbim

Sorin Grindeanu (PSD) – președinte, Titu Bojin și Viorel Matei (ambii UNPR) – vicepreședinți. Așa va arăta, în viitorul apropiat, conducerea Consiliului Județean Timiș, după cum au anunțat oficial, joi, social-democrații. Liberalii au fost lăsați pe dinafară, dar Alin Popoviciu are, cel puțin la nivel declarativ, altă teorie.

PSD Timiș a anunțat, joi, că „liderii Partidului Social Democrat, Organizaţia Judeţeană Timiş, şi Uniunii Naţionale pentru Progresul României Timiş au ajuns la un consens şi au stabilit noua majoritate din judeţ. Astfel, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş va fi dat de PSD, în timp ce UNPR va avea cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei”. Altfel spus, Sorin Grindeanu va face echipă cu Titu Bojin și Viorel Matei, cele două formațiuni având, în total, 19 voturi. Teoretic, liberali, care aveau planuri mari, au fos lăsați cu ochii în soare. Candidatul lor la președinția CJ, Alin Popoviciu, spune însă că nu renunță. Întrebat dacă va rămâne simplu consilier, într-un consiliu în care majoritatea e dată de alții, deputatul afirmă că nu a luat o decizie. „Nu știu. Ce știu este că lucrurile se joacă până în ultima clipă. Eu asta am învățat în politică. Până la votul propriu-zis mai este. Până nu vedem prima ședință de plen a CJ convocată…”, a declarat, pentru deBanat.ro, Popoviciu. În urma alegerilor din 5 iunie, în CJ au acces cinci formațiuni politice: PSD – cu 16 mandate, PNL – 14, UNPR – 3, ALDE și PMP – câte 2. Nominalizarea lui Alin Popoviciu ca și cap de listă al PNL a fost controversată de la bun început și, a doua zi după alegeri, însuși copreședintele Nicolae Robu recunoștea că acesta „nu a tras lista, știe și el, e un om care înțelege lucrurile, nu a tras lista în sus”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 minute ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

39 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

59 de minute ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

O oră ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago