Categories: Alte sporturi

Restrictii temporare pe DJ692, pe motiv de… biciclit!

Lângă Timișoara are loc, în acest weekend, competiție sportivă în premieră. Este vorba despre „Contratimpul Banatului”, cursă care se adresează cicliştilor amatori şi profesionişti. Pentru ca totul să se desfășoare fără incidente vor fi instituite unele restricții de circulație pe traseul respectiv.

„Contratimpul Banatului” va avea startul în comuna Sînandrei, sâmbătă, 11 iunie. Competiţia este la prima ediţie și se adresează deopotrivă amatorilor şi profesioniştilor, fiind organizată de Clubul Sportiv Tibiscus. Este vorba despre o cursă de ciclism de şosea, care constă în parcurgerea contra-cronometru a unui traseu dus-întors de circa 40 km (Sînandrei – Carani – Bărăteaz – Gelu şi retur). „Secretariatul concursului şi toate festivităţile legate de acest eveniment vor avea loc la Sînandrei. Concursul este înscris în calendarul competiţional 2016 şi este avizat de Federaţia Română de Ciclism (FRC), fiind etapă în Campionatul Road Grand Tour 2016”, transmit cei de la Clubul Tibiscus. Cursa se va desfășura în intervalul orar 9 – 14, pe drumul DJ692, unde, pe porțiunea Sînandrei – Gelu, vor fi instituite restricţii temporare de circulaţie.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

9 minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

11 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

15 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

16 ore ago