Categories: PoliticieniUltima ora

Florica Birsasteanu, in conflict de interese in perioada in care era consilier local!

Deputatul PSD Florică Bîrsășteanu, fost candidat la Primăria Timișoara, a fost incompatibil în perioada în care a fost consilier local. Agenția Națională de Integritate a avut nevoie de mai mult de doi ani să constate acest lucru, în condițiile în care Bîrsășteanu a fost ales în parlament în mai 2014.

ANI a constatat „starea de incompatibilitate și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Bîrsășteanu Florică, actualmente deputat în Parlamentul României, la data faptelor consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Timișoara și director medical/manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brînzeu» Timișoara”. Conform ANI, social-democratul a fost incompatibil deoarece a deținut simultan mai multe funcții și calități, contrar prevederilor legale. Astfel, „în perioada 2 octombrie 2012 – 30 aprilie 2014 a deținut simultan atât funcția de director medical interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brînzeu» Timișoara, cât și funcția de administrator în cadrul S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu S.R.L.; în perioada 30 aprilie – 17 iunie 2014 a deținut simultan atât funcția de manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brînzeu» Timișoara, cât și funcția de administrator în cadrul S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu S.R.L.; în perioada exercitării mandatului său de consilier local, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie «Dr. V. Babeș» (instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Timișoara) a încheiat un contractul de furnizare de servicii medicale cu S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Birsasteanu S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deținea calitatea de administrator la data încheierii contractului). În baza acestui contract, S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu S.R.L. a obținut venituri în cuantum de 86.305 lei”.

Mai mult decât atât, Bîrsășteanu a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, „în calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea HCL 298 / 30 mai 2013, în urma căreia au fost încheiate Contractul de închiriere și Actul adițional între Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș și Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deținea calitatea de administrator la data adoptării hotărârii)”. Actualul deputat a fost consilier local în perioada 15 ianuarie 2013 – 26 iunie 2014, director medical în perioada 2 octombrie 2012 – 30 aprilie 2014 și manager interimar în perioada 30 aprilie – 17 iunie 2014, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

7 ore ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

8 ore ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

8 ore ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

9 ore ago

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

11 ore ago

Lucrările la pasajul de la strada Polonă, preconizate să înceapă în februarie sau martie

Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…

12 ore ago