Categories: Primăria Timişoara

Fortuna: Timisoara romaneasca e la nivel de nota 5! De ce a scos Ciuhandu palosul din laba leului?

Primăria Timișoara a organizat, joi, o dezbatere publică pe tema Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului. Participanții au fost, ca de obicei, destul de puțini. Printre ei, arhitecți, inclusiv fostul arhitect-șef Radu Radoslav, dar și… Lorin Fortuna.

Radu Radoslav a spus că Primăria Timișoara este una dintre puținele instituții din țară care are un astfel de regulament. El a cerut ca municipalitatea să publice pe site, în timp util, documentele supuse dezbaterilor, astfel încât la ele să aibă acces cât mai mulți timișoreni care să-și poată exprima părerile. Lorin Fortuna n-a ratat apoi ocazia de a vorbi despre subiectele… ezoterice, care îi consumă cea mai mare parte a timpului. El a ținut o întreagă teorie despre „habsburgizarea” Timișoarei. „Cartierele Blașcovici, Freidorf, Ronaț sunt în stadiul în care le-am găsit în 1972 când am venit în Timișoara. Nu s-a făcut nimic. Cine vine aici nu recunoaște un oraș și românesc, ca să nu spun românesc, ci recunoaște un oraș habsburgic. Acesta este motivul pentru care l-am acuzat personal și public pe actualul primar că habsburgizează Timișoara. (…) Dacă îți vine cineva în vizită în Timișoara din alte județe ale țării, ce îi arăți, aspectul istoric al orașului? Îmi este rușine de ceea ce s-a întâmplat în Piața Sf. Gheorghe (…) Poate oamenii nu știu cum se comportau otomanii în teritoriile în care intrau, ce făceau cu femeile, ce făceau cu copiii. I-ați văzut cumva pe austrieci că fac săpături și scot la iveală cum s-au comportat otomanii când au asediat Viena? Și atunci noi de ce facem treaba asta? (…) În loc să dai prioritate elementului românesc care se putea face acolo… să te apuci să faci săpături în loc să le ascunzi? (…) Trebuie să fii agent străin ca să gândești în felul asta, sponsorizat ca să te ocupi efectiv de partea neromânească a Timișoarei și să o neglijezi pe cealaltă, în ideea că poate se va întâmpla cât de curând cu Timișoara ce s-a întâmplat cu Iugoslavia sau cu Cehoslovacia, cu Ucraina și cu altele”, a spus Fortuna.

Ezoteristul nu a putut fi convins să vorbească „pe subiect”, așa că a continuat în aceeași notă. „Nu există o concepție asupra modului în care trebuie să se dezvolte un oraș. Vreau să vă spun că Timișoara, din punct de vedere românesc, există la un nivel de nota 5! Notele mari trebuie acordate celorlalte civilizații care au fost, iar asta este în primul rând vina conducătorilor (…) Trebuie să existe un spațiu în agora timișoreană unde vectorii acestui oraș, inclusiv cei arhitecturali, inclusiv cei politici, să se poată întruni și să poată discuta. Vreau să vă spun că Ciuhandu a scos, și nimeni n-a semnalat treaba asta, decât ezoteriștii din Timișoara și gruparea pe care o conduc, Misiunea Astrală România Altruistă și Înțeleaptă se numește, a scos paloșul din mâna leului, adică elementul simbolic fundamental al Banatului din gheara leului, din laba leului, a fost înlăturat. Rezultatul: Timișoara a ajuns să nu mai aibă un cuvânt de spus la nivel central. Nimeni nu face o corelație între cele două. Primarul a făcut ce a făcut, a tot mutat statuia lui Gheorghe dintr-o parte în alta, o să vedeți că Gheorghe va reveni. La sfârșit de ciclu vine cel care se luptă cu balaurul, nu știu dacă îl va chema tot Gheorghe sau nu, dar va veni. (…) Sunt elemente fundamentale din punct de vedere ezoteric. Trebuie îndreptat răul făcut de Ciuhandu acestui oraș, prin faptul că a scos paloșul din laba leului”, a mai spus Lorin Fortuna. Regulamentul pe marginea căruia a fost organizată dezbaterea publică poate fi consultat aici.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Derby de tradiție pe semicerc: SCM Poli – Minaur

SCM Politehnica Timișoara joacă în avans, în Liga Națională de handbal, etapa a XI-a, cu…

19 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 noiembrie 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.11.2024, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

La Timișoara va avea loc dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie”

Timișoara va găzdui, la mijlocul lunii viitoare, în organizarea primăriei, dezbaterea „35 ani de libertate…

12 ore ago

Colterm întrerupe furnizarea căldurii şi apei calde în mai multe zone din oraş

Marţi, 19 noiembrie, vor avea loc mai multe întreruperi ale serviciilor furnizate de Colterm, acestea…

13 ore ago

Ciocnirea giganților: accident cu tramvaie! Două persoane au fost transportate la spital

Luni seara, după orele 18, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident între…

13 ore ago

Catălin Drulă, atac dur la liderii PSD în scandalul Nordis: “Așa arată banditismul de stat”

Deputatul USR de Timiş, Cătlin Drulă, s-a dezlănţuit la adresa liderilor PSD, pe marginea scandalului…

13 ore ago