Categories: Alte sporturi

Handbalistii au intrat in arena! Deocamdata, amical

Pregătiri intense pentru campionat şi cupele europene. SCM Politehnica Timişoara s-a impus în ambele amicale disputate zilele trecute cu CSM Satu Mare. Nu s-a pus nici un moment problema scorului, avantajul Politehnicii fiind evident.

Handbaliştii au intrat în arenă! Deocamdată, amical

Din motive medicale (tendinită), Alexandru Gurănescu a absentat de la ambele întâlniri, Lazarov (o uşoară întindere musculară) a lipsit din al doilea joc, iar Neamţu nici nu a fost la sală din cauza unei gripe. Vuk Milosevic a acuzat şi el unele probleme, însă a fost folosit parţial în timpul celor două jocuri. Antrenorul Pero Milosevic s-a declarat mulţumit de modul cum s-au mişcat jucătorii lui, mai ales că săptămâna de pregătire a fost foarte aglomerată, cu multe antrenamente şi meciul amical cu Vaslui de miercuri. „Sunt foarte mulţumit pentru că în fiecare zi din această săptămână am lucrat din greu, mă îngrijorează puţin accidentările, dar sper ca ei să revină. Există o stare de oboseală, însă mă declar încă o dată mulţumit. Am folosit şi tinerii, mi-aş fi dorit să le acord mai mult timp să evolueze, dar trebuie să-i integrăm şi pe cei nou veniţi, mai ales Lazarov, Milosevic şi Simovic. Sper să depăşim accidentările şi să ne gândim la următoarea săptămână de pregătiri”, a spus Milosevic, după al doilea amical.

Iată rezultatele şi marcatorii în cele două jocuri: SCM Politehnica – CSM Satu Mare 39-23; Marjanovic 7, Lasica 7, Lazarov 7, Pejovic 5, Milosevic 3, Furak 3, Santeiu 3, Ştefan 1, Szentpeteri 1,  Fenici 1, Simovic 1. La cei din satu Mare au înscris de cele mai multe ori Olah 7, Suciu 6, Dinescu 5. SCM Politehnica – CSM Satu Mare 32-26; Simovic 6, Marjanovic 5, Fenici 4, Lasica 4, Furak 3, Păiuş 2, Milosevic 2, Ştefan 2, Pejovic 2, Şimicu 1, Szentpeteri 1. La sătmăreni, au punctat de cele mai multe ori Lazic 8 şi Olah 6. Primul joc de pregătire s-a disputat însă la mijlocul săptămânii trecute, alb-violeţii învingînd altă prim-divizionară, HC Vaslui, 32-29 (19-13). SCM Politehnica a înscris în acel joc prin Marjanovic 13, Lasica 9, Fenici 4, Pejovic 2, Simovic 1, Lazarov 1, V. Milosevic 1, Neamțu 1. Următoarele meciuri de verificare pentru handbaliştii alb-violeţi vor fi vinerea şi sâmbăta următoare, cu HC Adrian Petrea Reşiţa, dar deocamdată nu au fost stabilite locurile de disputare, iar apoi tradiţionala Cupa Timişoara.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

4 minute ago

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

O oră ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

2 ore ago

Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025

De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…

2 ore ago

Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș

Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…

2 ore ago

CSM Lugoj, în scădere de formă! Eșec categoric acasă cu Voluntariul

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu se regăsește la acest început de an. După…

3 ore ago