Unul dintre locurile preferate de distracție ale timișorenilor a intrat într-o finală mondială de… design interior! Restaurant and Bar Design Awards a ales Epic Vara printre finalistele anului 2016. Premierea celui mai frumos club din lume are loc la Londra, iar distincția are șanse mari să ajungă la Timișoara.
Restaurant and Bar Design Awards, concurs ajuns la cea de-a opta ediția, își da desemna câștigătorii pe 29 septembrie, la Londra. Epic Vara a fost selectat în finală dintre alte 1.000 de proiecte din toate categoriile, iar premiul la categoria „Outdoor” are șanse mari să le revină românilor. Nu ar fi prima distincție pentru cei de la Epic. În 2014, Epic Society a primit trofeul Elle Decoration Romanian Design Awards, pentru cel mai frumos spațiu public din România. Juriul de la Londra este format din 34 redactori-șefi ale revistelor de design și arhitectură cu rezonanță, CEO pentru companii mari din aria hotelieră și specialiști ai trend-urilor actuale din domeniu. Primitorul spațiu din imediata apropiere a stadionului „Dan Păltinișanu” poartă semnătura designerului interior Alexandra Avram, care a plecat în această călătorie veselă și colorată alături de Tinu Vidaicu, unul dintre deținătorii clubului.
Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…
Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier…
Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…
Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…
Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…